Preliminariile Marelui Război: rolul crizei marocane din 1905 în declanşarea Primului Război Mondial

Încheierea Antantei Cordiale dintre Marea Britanie şi Franţa, în 1905, punea oficial capăt vechii dispute anglo-franceze. Apropierea vechilor inamici se făcea acum pe fondul ostilităţii comune anti-germane, fapt recunoscut de diplomaţia de la Berlin.

De aceea, Germania avea să ia măsuri pentru a testa noua prietenie dintre englezi şi francezi. Deşi, la prima vedere, reacţiile imediate la acordurile încheiate în primăvara lui 1904 nu au arătat neliniştea guvernului german, dar, în realitate, la ministerul de externe reacţia a fost de revoltare. Poziţia diplomatică a Germaniei avea mult de suferit: Italia nu mai era un aliat de încredere, Austro-Ungaria avea probleme interne prea mari, iar alianţa franco-rusă şi acordul anglo-francez păreau acum să ameninţe ţara cu încercuire. În plus, faptul că Antanta Cordială conţinea acorduri cu privire la statutul Marocului (englezii recunoscând controlul francez asupra regiunii) i-a enervat pe germani, care simţeau că ar fi trebuit să fie consultaţi.

Prima reacţie oficială germană vine în 1905 şi ia pe toată lumea în surprindere. Kaiserul face o vizită surpriză la Tanger, se întâlneşte cu sultanul Abdelaziz şi declară că Germania îşi va apăra hotărâtă interesele din Maroc şi că este dispusă să sprijine independenţa statului marocan împotriva tentativelor franceze de a instala aici un regim de protectorat. Ulterior, sultanul va refuza o serie de propuneri de reformă venite din partea francezilor şi a propus organizarea unei conferinţe a marilor puteri pentru a-l sfătui cu privire la reformele necesare.

Fără îndoială, momentul ales de germani pentru a acţiona fusese influenţat de izbucnirea şi evoluţia războiului ruso-japonez. Din moment ce Rusia era blocată în războiul din est, Germania a considerat că are ocazia de a sparge alianţa anglo-franceză şi de a-l compromite pe ministrul de externe Delcassé, arhitectul Antantei. 

Bülow, cancelarul german, dorea să scape de Delcassé temându-se că acesta ar putea fi invitat să medieze conflictul ruso-japonez, afectând astfel interesele germane în Extremul Orient. Însă oferta lui Delcassé de a servi drept mediator a fost refuzată, iar Germania a cerut organizarea unei conferinţe internaţionale pentru a discuta situaţia marocană. Delcassé a adoptat iniţial o atitudine sfidătoare, declarând că nu este necesară nicio conferinţă, însă Bülow a mers până la ameninţa cu izbucnirea unui război. Delcassé credea că germanii fac ameninţări în van şi era oricum sigur că va primi sprijinul englezilor. 

Citeşte continuarea pe historia.ro