Piaţa de artă: Pictori români la Christie’s, Sotheby’s şi Druot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Câlţia, „Pierrot şi Colombina“, lucrare estimată la minimum 6.000 de euro şi vândută cu 13.000 de euro

Adrian Ghenie şi fraţii Tobias au fost licitaţi cu succes la Sotheby’s în Licitaţia de Artă Contemporană care a reunit cele mai mari nume ale picturii mondiale.

50 de pânze ale unor pictori români au fost prezente în licitaţii internaţionale în primele două luni ale anului, cu preţuri importante, dovedind o ascensiune a receptării internaţionale asupra artei româneşti. Evoluţii interesante pentru pictura modernă şi contemporană românească au avut loc în licitaţiile de la Londra, Paris şi Bucureşti.

Victor Brauner rămâne cel mai de succes pictor român peste hotare. Incluse de mai multe muzee pe lista tablourilor suprarealiste de cumpărat, operele avangardistului român au intrat în februarie în două licitaţii importante de la Christie's. Două picturi au fost vândute cu peste 250.000 de euro, iar o alta a trecut de 100.000 de euro.

Recordul de preţ pentru un tablou românesc în primele două luni din 2012 a fost stabilit de uleiul „Indicator al spaţiului", 274.000 de euro în licitaţia Arta Suprarealului de la Christie's. Adunând şi vânzările de la Bucureşti, din Licitaţia de Avangardă şi Suprarealism, vânzările pentru Brauner în 2012 au trecut deja de 850.000 de euro.

Contraatacul contemporanilor

La Sotheby's Londra, Adrian Ghenie şi fraţii Gert şi Uwe Tobias au fost prezenţi într-o licitaţie care a reunit nume dintre cele mai importante în arta contemporană: Damien Hirst, Gerhard Richter, Bansky, Miquel Barcelo, Zheng Fanzhi. Operele românilor au fost printre cele mai ieftine ale licitaţiei, dar au fost intens licitate. Astfel, tabloul „Oaia neagră" al lui Adrian Ghenie a intrat în licitaţie cu o estimare de 3-5.000 de lire sterline şi a fost adjudecat cu 6.250 de lire (7.536 de euro). Lucrarea gemenilor braşoveni Uwe şi Gert Tobias „Fără titlu (2011, nr. 2/2)" a intrat în licitaţie sub 12.000 de lire şi a fost adjudecată cu 15.000 de lire (echivalent pentru 17.650 de euro). Un alt „Untitled (2005, nr. 1/2)" al aceloraşi autori fusese vândut cu câteva zile înainte la Christie's cu 19.000 de euro, iar „Untitled (Carry on Screaming)" - cu 26.000 de euro.

Deschiderea pieţei franceze

O surpriză plăcută a fost vânzarea a şapte lucrări de Margareta Rădulescu într-o licitaţie Millon&Asociaţii desfăşurată la Druot Richelieu Paris. Toate picturile au trecut de 1.000 de euro şi nicio lucrare n-a rămas neadjudecată. Evoluţia este vizibilă faţă de anul trecut când, în octombrie, au fost licitate tot la Millon nouă lucrări ale Margaretei Rădulescu. Cinci dintre ele nu fuseseră adjudecate, iar celelalte fuseseră vândute cu câteva sute de euro. Alţi opt pictori români sau de origine română au avut lucrări în licitaţii pariziene.

Duel Câlţia-Bernea la Bucureşti

Pictura contemporană se află în ascensiune şi la Bucureşti. O licitaţie dedicată acestui segment s-a încheiat cu un sold de 200.000 de euro şi 85% rată de adjudecare. Au fost stabilite noi recorduri personale pentru Spiru Chintilă şi Marcel Chirnoagă, iar vânzări importante au fost făcute pentru Corneliu Baba şi Dan Perjovschi.

Un dialog interesant între case de licitaţii şi autori a dus la o rivalitate comercială între Ştefan Câlţia şi Horia Bernea, amândoi cu vânzări excelente. Recordul de 16.000 de euro, care îl făcuse pe Câlţia cel mai bine cotat pictor de după 1990, a fost deja depăşit de Horia Bernea, iar alte tablouri interesante ale celor doi sunt deja aşteptate pe piaţă.

779 de picturi româneşti au fost vândute în afara României în 2011.

Artişti şi cote: +17% pe an, randament pentru Ghiaţă

Cu 125 de tablouri deja adjudecate, Dumitru Ghiaţă este unul dintre cei mai tranzacţionaţi pictori moderni. Cu toate acestea, randamentul anual al artistului este de 17%, în condiţiile în care creşterea pieţei este de peste 30%. Casele de licitaţii au vândut anul trecut 20 de lucrări semnate de artist, dar recordul personal datează din 2008 (16.667 de euro). În 2011, cel mai mare preţ l-a obţinut tabloul „Case la Balcic" (foto), adjudecat cu 14.500 de euro, după ce intrase în licitaţie cu o estimare minimă de 7.500 de euro.



Agenda investiţiilor: Cel mai scump desen din lume

„Strigătul" (foto jos) de Edvard  Munch, o versiune în pastel datată 1895, a fost anunţată la Sotheby's pentru data de 2 mai, iar preţul aşteptat de organizatori este de 80 de milioane de dolari. Acesta ar fi un nou record mondial pentru desen şi tehnici picturale minore. Actualul proprietar este un om de afaceri norvegian, fiul unui prieten, şef şi vecin al lui Edvard Munch, care a moştenit opera de la tatăl său.



Versiunea în pastel nu a fost niciodată expusă, iar concurenţa pentru adjudecare va fi foarte mare, fiind singura variantă a „Strigătului" care poate fi cumpărată pe piaţă. Celelalte două variante ale lucrării sunt în colecţia unor muzee prestigioase. Operele de artă de o asemenea notorietate ajung rar în licitaţii, iar când o fac sunt viu disputate.

„Masacrul inocenţilor" al lui Rubens a fost adjudecat cu 45 de milioane de dolari, deşi deschisese licitaţia la doar 4 milioane. Un alt exemplu este „Capul unei muze", de Rafael, desen în cărbune vândut cu 42 de milioane de dolari, cu 120% mai mult decât valoarea estimată.

Clasamente de artă: Topul lucrărilor semnate de Ion Ţuculescu

1. „Mare fermecătoare" (foto), 150.000 de euro - Artmark, 2011
2. „Noapte la Stefăneşti", 100.000 de euro - Artmark, 2010
3. „Păunii privirilor", 80.000 de euro - Artmark, 2008
4. „După războaie" („Renaştere"), 72.000 de euro - Artmark, 2010
5. „La malul mării" („Mangalia Veche"), 52.000 de euro - Artmark, 2011
6. „Umbre negre", 48.235 de euro - Monavissa, 2007
7-8. „Ochii demiurgului", 48.000 de euro - Artmark, 2011
7-8. „Peisaj din Costineşti", 48.000 de euro - Artmark, 2011
9-10. „Compoziţie", 44.000 de euro - Artmark, 2010
9-10. „Costineşti", 44.000 de euro - Artmark, 2009

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență