Petiţie pentru salvarea manuscriselor lui Mircea Eliade. ”Este revoltătoare şi inacceptabilă perspectiva ca majoritatea manuscriselor să se risipească”

Scriitorul Radu Vancu împreună cu şase filosofi şi istorici ai religiilor au iniţiat o petiţie online cu scopul de a recupera manuscrisele lui Mircea Eliade, în contextul în care o bună parte a operei scriitorului a fost scoasă la licitaţie. ”Este revoltătoare şi inacceptabilă perspectiva ca majoritatea manuscriselor româneşti ale lui Eliade să se dezintegreze şi să se risipească pentru totdeauna”, susţin semnatarii.

Redăm integral conţinutul petiţiei: 

O licitaţie de manuscrise aparţinând lui Mircea Eliade a fost anunţată recent de o nouă casă de licitaţii din Bucureşti, la 16 decembrie 2019, cuprinzând pentru prima dată un lot semnificativ de piese manuscrise din colecţia lui Mircea Handoca (1929-2015).

Cu ramificaţii în întreaga istorie intelectuală a ultimului secol, catalogul manuscriselor Eliade scoase deja la vânzare poate fi consultat aici:​https://historic.ro/CatalogPDF/Licitatii-luna-decembrie_Preview.pdf​

Alte manuscrise Eliade din acelaşi fond Handoca au fost înstrăinate după moartea sa prin alte licitaţii: https://www.artmark.ro/search?query=eliade

Această circumstanţă este inacceptabilă, revoltătoare – şi profund dăunătoare pentru cultura română. Aşa cum este cunoscut, fondul de manuscrise primite de M. Handoca de-a lungul timpului de la Eliade şi de la familia sa bucureşteană cuprinde mii de pagini manuscrise, cu precădere din anii 1920-1940, dintre care cele mai multe nu au fost niciodată consultate de altcineva şi niciodată editate corespunzător, iar unele au rămas cu certitudine perfect inedite.

La 10 martie 1974, răspunzând proiectului de Opereschiţat de prietenul său Constantin Noica pentru editarea sa în România, Mircea Eliade scria: „Cât sunt încăîn viaţă, nu se poate face nimic. După aceea, vom vedea...“. Într-adevăr, în timpul vieţii lui, nu s-a putut face nimic, şi prea puţin s-a făcut după 1989 în materie de editare critică, căci timp de trei decenii manuscrisele Eliade din ţară nu au fost depuse în colecţii publice, iar azi riscă să dispară în totalitate.

Cum am reacţiona dacă mari clădiri de patrimoniu ar fi scoase la licitaţie cărămidă cu cărămidă? Poate fi cineva îndrituit să vândă sau să posede o bucată din Ateneu, când Ateneul însuşi ar deveni o neclară amintire? Vechi de 45 de ani, acel „vom vedea“ al lui Eliade ne priveşte pe toţi.

Istorici ai religiilor, indianişti, critici şi istorici literari, istorici, filosofi şi scriitori din Bucureşti, Iaşi şi Sibiu, cititori ai lui Eliade din generaţia formată după 1990, ne reunim şi vă aşteptăm alături de noi pentru a trage un semnal de alarmă: salvaţi manuscrisele lui Eliade!

Lipsa acestor manuscrise din fondurile publice de cercetare din România va fi letală oricărui proiect de editare şi studiu aprofundat al unei opere cu ecouri universale. În materie de relevanţă locală, europeană şi globală, greul l-a făcut deja el: noi, astăzi, nu trebuie decât să ne adecvăm retrospectiv la cerinţele minim obligatorii ale oricărei posterităţi semnificative. Să-i aducem şi păstrăm manuscrisele în fonduri publice şi să-i citim şi edităm opera în acord cu evoluţiile din istoria generală şi comparată a religiilor, precum şi din istoria literară, culturală şi intelectuală contemporană.

Ideal, aceste manuscrise ar trebui să se regăsească în patrimoniul Academiei Române, acolo unde Eliade însuşi a consultat manuscrisele necesare ediţiei sale din opera lui Hasdeu şi unde funcţionează Institutul român de Istorie a Religiilor, în cadrul căruia a şi fost elaborată o primă ediţie critică a unei opere ştiinţifice a lui Eliade (Yoga, 1936 | 2016) în lume, probând necesitatea şi dificultăţile unei atari întreprinderi. Este revoltătoare şi inacceptabilă perspectiva ca majoritatea manuscriselor româneşti ale lui Eliade să se dezintegreze şi să se risipească pentru totdeauna.

Înstrăinarea inexorabilă a acestor manuscrise – precum a manuscriselor lui Enescu sau Cioran – ne va lipsi pentru totdeauna de originile, semnificaţia şi pedagogia unei opere devenite universale, aşa cum a fost ea începută pe o străduţă din Piaţa Rosetti, despre care azi putem citi şi conversa în toate limbile de cultură şi pe toate continentele.

Trebuie aşadar acţionat rapid, concertat şi eficient pentru a recupera toate manuscrisele Eliade.

O umilitoare tristeţe: cineva care a încercat în întreaga lui operă să reunească toate culturile lumii să nu aibă măcar toate manuscrisele sale româneşti reunite într-un singur loc.

Oare există încă instituţii publice naţionale şi binefăcători individuali care pot salva acest prim lot de manuscrise Eliade prin a-l cumpăra şi a-l depune într-un fond public de manuscrise, aşa cum toate celalalte manuscrise din arhiva M. Handoca s-ar cuveni să fie?

Dacă nu există, atunci e interzis să ne mai plângem vreodată de soarta şi starea culturii române. Cum o ţinem, aşa o avem. 

Cătălin Cioabă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

Cosmin Ciotloş, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti

Eugen Ciurtin, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română, Bucureşti | Mahidol University, Bangkok

Bogdan Creţu, Institutul de Filologie Română „A. Philippide“, Academia Română | Universitatea „Al. I. Cuza“, Iaşi

Dana Jalobeanu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti | Institutul de Cercetare al Universităţii din Bucureşti

Bogdan Tătaru-Cazaban, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română, Bucureşti

Radu Vancu, Facultatea de Litere şi Arte, Universitatea „Lucian Blaga“, Sibiu | PEN România