„O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea“. Citate celebre de-ale lui Nichita Stănescu, care ar fi împlinit azi 82 de ani

De de la naşterea lui Nichita Stanescu se împlinesc azi 82 de ani. El a rămas celebru şi prin zicerea „poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală“.  Adevarul.ro va prezintă câteva din maximele poetului Nichita Stănescu.

Nichita Stănescu, care a murit în 1983, umbla din floare în floare. Dincolo de cele trei aventuri matrimoniale, „îi ieşeau în afară ba o mână, ba un picior, ba aureola genialităţii lui, fiind incapabil să-şi asume o responsabilitate pentru mult timp“, a povestit cu un umor irezistibil, criticul Alex Ştefănescu, într-un interviu pentru adevarul.ro.

În 1952, Nichita Stănescu se căsătorea cu Magdalena Petrescu. Mariajul lor nu a rezistat decât un an. Zece ani mai târziu oficializa relaţia cu Doina Ciurea, care l-a inspirat în volumul „O viziune a sentimentelor“ (1964). A fost împreună şi cu poeta Gabriela Melinescu, bineînţeles, fără acte în regulă. În 1982, cu un an înainte de a muri, a avut curajul de-a se mai căsători încă o dată, cu Tudoriţa (Dora) Tărâţă.

Adevarul.ro va prezintă câteva din maximele poetului Nichita Stănescu:

"Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului.

Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ.

Floarea albă de zăpadă, osul luminii.

Copacii ne văd pe noi, iar nu noi pe ei. Ideea de frumos se asociază numai cu Venus din Milo. Ideea de acasă se asociază cu chipul mamei. Ideea de vitalitate, de sănătate, de izbândă a vieţii şi de continuitate a speciei noastre este indisolubil legată de emblema feminităţii.

Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.

Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.

„Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală.” 

„Schimbă-te în cuvinte, precum îţi zic.” 

„Este foarte greu să translezi în noţiune ceea ce nu are caracter noţional. Poezia nu are caracter noţional, deşi foloseşte noţiunea ca şi cărămidă în construcţie. Sensul ei final este un sens emoţional, metaforic şi vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână şi foarte păgubitor.” 

„A vorbi despre limba în care gîndeşti, a gîndi - gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia atunci cînd am învăţat o altă limbă".

„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părţi coincidente; o dată este patria de pămînt şi de piatră şi încă odată este numele patriei de pămînt şi de piatră. Numele patriei este tot patrie.

O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”

Omagiat mâine la ICR

Miercuri, 1 aprilie 2015, ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) va fi prezentat spectacolul aniversar Dreptul la timp, un recital inedit de poezie şi flaut. Isabella Drăghici, acompaniată de Ştefan Diaconu la flaut, va recita versuri din cele mai cunoscute volume ale poetului Nichita Stănescu, de la naşterea căruia se împlinesc la 31 martie 82 de ani.
Printr-o metamorfoză în care muzicianul îşi asumă rolul conştiinţei poetului iar actriţa devine întruparea acesteia, poezia însăşi, recitalul va aduce pe scenă câteva secvenţe ale acestei tensiuni creatoare. Desprinse de poet sau unite cu el, poezia şi muzica gândirii creatorului se împletesc într-un joc ce se constituie drept fir conducător al spectacolului. Neconvenţionalul spectacular îmbină cuvântul şi necuvântul, sunetul şi tăcerea, mişcarea scenică şi tensiunea statică, ilustrând prin secvenţe înlănţuite câteva teme esenţiale din lirica stănesciană: iubirea, timpul, spaţiul şi moartea.