„Karamazovii“, o adaptare după „Fraţii Karamazov“, se joacă la Teatrul Mic, cu Marian Râlea în distribuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Karamazovii” de Horia Lovinescu şi Dan Micu, în regia Nonei Ciobanu                                                        FOTO: Bogdan Catargiu

Spectacolul „Karamazovii” de Horia Lovinescu şi Dan Micu, în regia Nonei Ciobanu, adaptare a romanului “Fraţii Karamazovi” de F.M. Dostoievski, va fi reprezentat la Teatrul Mic. Premiera oficială va avea loc pe 8 iunie, fiind precedată de două reprezentaţii pe trei şi patru iunie. O altă reprezentaţie va fi pe 9 iunie.

Din distribuţia spectacolului "Karamazovii" fac parte Marian Râlea (Feodor), Cristian Iacob (Ivan), Radu Zetu (Dimitri), Rareş Florin Stoica (Alioşa) şi Bogdan Talaşman (Smerdiakov). Karamazovii  îşi consumă trăirile şi sunt captivi într-un loc în care vin atât Dumnezeu, cât şi Diavolul, un spaţiu industrial abandonat, care poartă amprenta puternică a scenografului Peter Košir.

„Construită ca un decupaj uneori cinematografic, cu un decor care se metamorfozează continuu, lumea Karamazovilor se arată publicului “paradoxală, complexă, totală, o lume în care suferinţa este necesară, asumată, mântuitoare; o lume polifonică, în care sufletul omenesc e întors pe toate feţele, până la ultima consecinţă”, descrie Nona Ciobanu.

 Textul care stă la baza acestui spectacol este unul care a făcut istorie în teatrul românesc în anii ’80. Muzica ambelor spectacole “Karamazovii”, cel din prezent, regizat de Nona Ciobanu şi din cel din 1981, în regia lui Dan Micu, este compusă de Vasile Şirli, care, din 1990, este director muzical la Disneyland Paris, după cum informează un comunicat de presă emis de Teatrul Mic.

„Vasile Şirli ştie, ca nimeni altul, să audă muzica marilor texte  de teatru, în toată bogăţia, subtilitatea şi profunzimea lor”, spune Nona Ciobanu.

Distribuţie „Karamazovii”

Marian Râlea - Feodor Pavlovici Karamazov, Străinul
Cristi Iacob - Ivan Feodorovici Karamazov
Radu Zetu - Dimitri Feodorovici Karamazov
Rareş Florin Stoica - Alexei Feodorovici Karamazov, Stavroghin
Bogdan Talasman - Smerdiakov
Oana Albu - Rakitin, Procurorul
Ion Lupu - Pan Minisialovici, Kirilov, un călugăr

Simona Mihăescu - Gruşenka
Gabriela Iacob - Katerina Ivanova
Avram Birău - Miusov, Svidrigailov
Petre Moraru - Grigori, Stareţul Zosima, un petrecăreţ, Preşedintele Curţii
Alina Petrică - Liza, Judecătorul

 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile