Joël Pommerat şi Catherine Frot, marii câştigători la gala premiilor Molière 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joël Pommerat

Joël Pommerat şi Catherine Frot au fost marii câştigători la gala premiilor Molière 2016, cele mai importante distincţii din teatrul francez, ce au fost atribuite luni, 23 mai, la Paris.

Marele învingător al galei nu a fost însă prezent în sală: Joël Pommerat (în turneu în China) a câştigat patru statuete. Pentru fresca lui despre Revoluţia Franceză ”Ça ira (1) Fin de Louis”, regizorul francez a câştigat premiul Molière pentru teatru public, premiul Molière pentru cel mai bun regizor şi a fost numit Autorul francofon al anului. De asemenea, Joël Pommerat a câştigat şi premiul Molière pentru pubicul tânăr, graţie spectacolului ”Pinocchio”, pus în scenă la Teatrul Odéon din Paris, informează lemonde.fr.

Actorul de comedie Alex Lutz s-a achitat cu brio de obligaţiile sale de gazdă a celei de-a 28-a ediţii a galei premiilor Molière, organizată luni seară la Folies-Bergère din Paris.

A doua câştigătoare a galei a fost Catherine Frot (foto) care, câştigând premiul Molière pentru cea mai bună actriţă într-un spectacol de teatru privat, cu rolul din ”Fleur de Cactus”, regizat de Michel Fau, a realizat o ”dublă” inedită în 2016, după ce a câştigat şi premiul César pentru cea mai bună actriţă cu rolul din filmul ”Marguerite”, de Xavier Giannoli.

Admisă recent la Comédie-Française, Dominique Blanc a fost recompensată cu premiul Molière pentru cea mai bună actriţă de teatru public pentru rolul din spectacolul Merteuil din spectacolul ”Les Liaisons Dangereuses”, regizat de Christine Letailleur. 

Charles Berling a fost desemnat cel mai bun actor de teatru public pentgru rolul din spectacolul ”Vu du pont”, regizat dfe Ivo van Hove, pe baza unui text de Arthur Miller. 

Nu au fost uitaţi nici tinerii actori. Géraldine Martineau a fost desemnată ”revelaţia feminină a anului”, pentru evoluţia sa din spectacolul ”Le Poisson Belge”, de Lénore Confino, iar trofeul masculin echivalent a fost atribuit tânărului actor Alexis Moncorgé, pentru rolul jucat în spectacolul ”Amok”, de Stefan Zweig. 

Actorul Fabrice Luchini a fost recompensat cu un premiu Molière onorific.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete