INTERVIU Balerina Marina Minoiu, la 27 de ani: „Am părăsit România şi am luat-o de la zero“ FOTO

ANIVERSARE  Balerina Marina Minoiu, care împlineşte, astăzi, 27 de ani, a ales să plece din ţară şi danseze la Teatrul Regal din Copenhaga, după scandalul de la Opera Naţională Bucureşti de anul trecut. Balerina spune că s-a simţit ca „Alice în Ţara Minunilor“, când a ajuns în Danemarca.

Balerina Marina Minoiu, una dintre stelele de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), în perioada conducerii Corpului de Balet de către coregraful Johan Kobborg (2014-2016), împlineşte  27 de ani pe 7 august.  Artista a strălucit ca prim-balerină în  „Manon“, „DSCH. The Dream“, „Marguerite and Armand“, spectacole extraordinare de la ONB din perioada Kobborg. A fost una dintre principalele voci critice, pe vremea directoratelor lui Tiberiu Soare şi Vlad Conta, în scandalul de la Operă – în care l-a susţinut fără rezerve pe Johann Koborg –, iar după încheierea stagiunii, anul trecut, şi-a făcut bagajele pentru a deveni balerină a Teatrului Regal din Copenhaga. „Da, am luat-o de la zero şi nu mi-a fost uşor“, mărturiseşte Marina Minoiu, într-un interviu pentru „Adevărul“.

„Adevărul“: Cum te simţi acum, când împlineşti la 27 de ani, la un an după ce ai luat distanţă de România?

Marina Minoiu: A trebuit să iau distanţă. Am plecat de aici, anul trecut, foarte încărcată, n-am plecat cum pleacă probabil un dansator, când îşi schimbă locul de muncă care spune: „Nu mai vreau la mine în ţară, vreau altceva“. Eu aveam tot ce îmi doream aici şi ajunsesem, în ultimii ani, să dansez în nişte roluri, la care nu visasem înainte. Nu am dansat anumite roluri ca să le bifez în CV, în tot ce am făcut am pus suflet. M-am implicat foarte mult, pentru că am iubit ceea ce făceam.

FOTO: Andreea Gheorghieş

Ai fost angajată, în 2009, a Corpului de Balet de la Opera Naţională Bucureşti.  Povesteşte-mi despre ascensiunea ta aici...

Am fost angajată în 2009, dar am dansat la Opera Naţională Bucureşti din 2007, am dansat aici chiar din liceu. Aici am crescut şi m-am format ca artist, iar ultimii trei ani, alături de Johan Kobborg, au fost dintr-un alt univers. Au fost …frumoşi, frumoşi.  De asta m-am şi implicat, când a fost partea cu scandalul, nu puteam să accept ca tot ce am construit în trei ani să se distrugă în trei ore. A fost greu să văd cum sunt călcaţi în picioare oameni care au pus suflet şi s-au implicat în ce s-a construit la ONB. A fost greu să văd cum se poate trece peste cadavre… Am luat-o de la zero în Danemarca.

Cât de greu ai obţinut contractul  la Copenhaga?

Teatrul Regal din Copenhaga a fost primul la care am aplicat, anul trecut, după scandal. Au fost şi primii care mi-au răspuns. La Copenhaga, m-am refugiat, eram foarte obosită...

Scenă din "Falling Angels", coregrafie Jiri Kylian   FOTO: Costin Radu

Cum sunt colegii noi de la Teatrul Regal?

Nu mi-a fost uşor, eram aproape bolnavă de stres. Însă eu când îmi propun ceva, merg până la capăt. Pentru mine, a fost o salvare să vin la Teatrul Regal din Copenhaga, pentru că în România nu mai puteam continua. Când am ajuns la compania din Copenhaga, m-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor.

Am oameni frumoşi în jur. În orice teatru, există competiţie, aici te lupţi pentru contract în fiecare stagiune. Asta te obligă să fii competitiv.

În România, ai avut, totuşi, roluri de prim-balerină…

Da, nu mi-a fost uşor. În România, ajunsem să dansez roluri de prim-balerină, în Danemarca ştiam unde mă duc. M-am scuzat în faţa colegelor. le-am spus: „Am emoţii“. „Tu, cum să ai emoţii...?“, m-au întrebat. „Am emoţii să nu vă stric vouă munca“, le-am răspuns. Lucru de ansamblu e o muncă grea. Dacă, într-un grup de 32 de fete, te apuci şi o iei pe cărarea ta, le strici munca lor.

Mi-a fost greu să văd alţi solişti, dansând în ce dansam eu în România. Nu mi-a fost uşor să mă reacomodez. O iau însă ca o lecţie de viaţă.

O dată ce joci roluri ca Manon într-un balet, îţi creezi un stil al tău, aparte. În Danemarca, e cu totul alt ritm, nu intra nimeni ca prim-solist dintr-odată. Trebuie să se ardă nişte etape. Totuşi, nicodată nu m-am gândit că fac mai puţin, pentru că sunt la ansamblu. Simt că cei din jur mă apreciază, ca om şi dansator. Îmi place că, în Danamerca, poţi să ai un feedebak onest de la ceilalţi.

Totul se schimbă acum. Eram căzută într-o groapă mare, după toată criza de la ONB… E important şi drumul acesta de urcare. Iau partea pozitivă a lucrurilor.

Îţi lipsesc prietenii din România?

Da, îmi lipsesc familia, prietenii... Dintr-odată, tot ce s-a întâmplat m-a pus deoparte de tot ce iubesc.

Te-ai mai întoarce dacă lucrurile s-ar mai schimba?

Dacă s-ar schimba în ritmul în care au fost în ultimii trei ani, probabil ca da. Altfel, nu. Am spus asta şi când am plecat din România.

Cum se vede Opera Naţională Bucureşti acum din străinătate?

Mie mi se pare că totul a scăzut...

Ce planuri ai în continuare?

Încep acum, în toamnă, a doua stagiune la Teatrul Regal din Copenhaga. Nu ştiu dacă o să rămân aici şi în următorii ani, nu ştiu ce-o să se întâmple.

Până la ce vârstă te vezi dansând?

Eu întotdeauna am spus că, în afară de limita de vârstă, totul depinde de corpul fiecărui balerin. E de apreciat că sunt oameni care ştiu să se oprească la timp, chiar şi înainte de 40 de ani, vârsta oficială de ieşire la pensie a balerinilor.

Eu o să dansez cât o să mă ţină corpul. După aceea, mi-ar plăcea să predau, să-i învăţ pe cei tineri din ce-am acumulat eu ca experienţă. Peste timp, mă văd bunică, înconjurată de nepoţi. Nu sunt de acord cu sacrificarea familiei pentru carieră.

Repertoriul Marinei Minoiu de  la ONB (roluri şi dansuri):

Manon -  Manon, Muzica: Jules Massenet (aranjament orchestral de Martin Yates), coregrafia: Kenneth MacMillanGulnara / Odalisque / Grădina / Pas d’ésclave – Corsarul de Adolphe Charles Adam, coregrafia: Vasili Medvedev, după Marius Petipa
Mercedes / Juanita / Zâna Pădurii – Don Quijote de Ludwig Minkus, coregrafia: Jaroslav Slavický, după Marius Petipa şi Alexandr Gorski
Tango fatal – Tango (colaj muzical), coregrafia: Edward Clug
Prietenii lui Beno / Pretendenta / Lebede mari / Mazurca – Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Gheorghe Iancu, după Marius Petipa şi Lev Ivanov
Sofia - Femei (colaj muzical), coregrafia: Gheorghe Iancu
Primăvara – Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev, coregrafia: Mihai Babuşka
Silfida / Prima Silfidă / Pas de six - La Sylphide de Herman Severin Løvenskiold, coregrafia: Johan Kobborg, după August Bournonville
Carabosse - Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Alexa Mezincescu
Gamzatti / Pas d’action - Baiadera de Ludwig Minkus, coregrafia: Marius Petipa, adaptarea: Mihai Babuşka
Falling angels, coregrafia: Jiří Kylián
Myrtha - Giselle de Adolphe Ch. Adam, coregrafia: Jean Coralli, Jules Perrot, Marius Petipa, adaptarea: Mihai Babuşka
Zâna fondantelor / Dans spaniol - Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia: Alexa Mezincescu
Pas d’ésclave - Corsarul de Adolphe Ch. Adam, coregrafia: Marius Petipa
Myrtha - Giselle de Adolphe Ch. Adam, coregrafia: Călin Hanţiu
Mazurka - Crăiasa Zăpezii, coregrafia: Oleg Danovski
Fantasia con fuoco, coregrafia: Monica Fotescu Uţă
Trei puncte, coregrafia: Alin Gheorghiu
Sarasate, coregrafia: Călin Hanţiu
Scaunele – Trilogia Ionescu, coregrafia: Monica Fotescu Uţă
Classical Symphony, coregrafia: Yuri Possokhov
Petite Mort, coregrafia: Jiří Kylián