În culisele filmului cu un Depardieu şi două sfârşituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harvey Keitel şi Gérard Depardieu, preotul şi nebunul satului din filmul „Condamnat la viaţă“ („A Farewell to Fools“)

Ieri a avut loc vizionarea lungmetrajului „Condamnat la viaţă“, care va avea premiera în cinematografe pe 15 martie, şi cu ocazia aceasta am putut vedea varianta cu happy-end a casei de producţie Family Film, neagreată de regizolul filmului, Bogdan Dreyer, şi de titularul rolului principal, Gérard Depardieu.

Depardieu a protestat faţă de modificarea peliculei de către casa producătoare, printr-o scrisoare deschisă, remisă presei de către avocatul lui Bogdan Dreyer, Alexandru Dumitrescu, care a certificat în mod expres autenticitatea scrisorii. Facem această precizare pentru că, la conferinţa de presă care a urmat vizionării, producătorul Giuliano Doman (Family Film) a avansat ideea că scrisoarea apărută în presă ar fi un fals şi că ar fi fost redactată de fapt de Bogdan Dreyer.

Cearta pe finaluri
„Condamnat la viaţă“, un remake după „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ regizat de Sergiu Nicolaescu în 1972, spune povestea lui Ipu, „nebunul satului“, dintr-o localitate transilvană aflată sub ocupaţia trupelor germane. În filmul lui Nicolaescu, Ipu, interpretat de Amza Pellea, moare la final, împuşcat de un copil, cel mai bun prieten al lui. Bogdan Dreyer (pe numele lui adevărat Bogdan Dumitrescu) ne-a mărturisit că nu a vrut ca un copil să ucidă în filmul lui, aşa că „l-a pus“ pe Ipu, jucat de Gérard Depardieu, să-şi ia viaţa singur. În scrisoarea lui, Depardieu acuza casa producătoare Family Film că e remontat pelicula pentru a obţine happy-end, adică Ipu renunţă să se mai sinucidă.

În realitate, după cum cu toţii recunosc (regizor, actori, producător), s-au filmat două finaluri – unul tragic, altul fericit. Regizorul spune că s-a avut în vedere de la bun început finalul cu sinuciderea şi că a făcut doar o concesie producătorului să-l filmeze şi pe-al doilea; producătorul susţine contrariul. Cert este că Family Film a ales happy-end-ul, deşi opţiunea regizorului a fost pentru celălalt sfârşit.

Dincolo de luptele de culise dintre regizor şi producător, filmul are, pe parcursul lui, mai multe semnale care pregătesc un deznodământ cu sinuciderea lui Ipu. Aşa stând lucrurile, faptul că personajul renunţă până la urmă să o mai facă ar putea fi considerat o inabilitate de construcţie. Dincolo de acest inconvenient, pelicula are meritul că beneficiază de doi actori de talie internaţională, Gérard Depardieu şi Harvey Keitel. Din punctul de vedere al telespectatorului român însă, filmul „Condamnat la viaţă“ („A Farewell to Fools“) pierde din cauza faptului că e vorbit în engleză. Este Depardieu un actor mare, dar nu poate să-l egaleze pe Amza Pellea, când spunea în filmul lui Nicolaescu un umil şi în acelaşi timp hâtru „cam da“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”