Florentina Otari, revelaţia artelor plastice din 2018, expune timp de trei zile la 1001 arte
0În cadrul unui proiect mai amplu curatoriat de Cristian Cojanu la galeria 1001 arte de pe Calea Victoriei (nr. 91-93, vizavi de GDS), pictoriţa Florentina Otari, una dintre cele mai surprinzătoare apariţii pe scena artelor plastice în anul care se încheie, expune o parte dintre lucrările din proiectul său de absolvire master, precum şi unele noi. Vernisajul are loc la ora 19.00, iar lucrările rămân aici (doar) până vineri, 14 decembrie.
Florentina Otari, despre care vom vorbi altădată mai pe larg, este una dintre puţinele posesoare ale unei poveşti de succes din lumea artelor. Născută în 1961, s-a apucat de artă, de pictură mai exact, târziu (acum câţiva ani), după 50 de ani, dintr-o întâmplare, nu spune că ar fi bântuit-o asta toată viaţa, până în acel moment. A urmat cursurile de pictură-licenţă între anii 2013 şi 2016 şi cele de masterat între 2016 şi 2018, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Prima personală, expoziţia „Conversii“, curatoriată de Adriana Oprea, a avut-o în luna mai anul acesta, găzduită de galeria Căminul Artei. A mai expus în câteva expoziţii colective, iar în septembrie a impresionat cu a doua personală, „Inside Stillness”, de la Centrul Artelor Vizuale (CAV) Multimedia (sala mică de lângă Căminul Artei). A urmat Diploma 2018, unde a expus trei lucrări din actualul proiect de absolvire a masterului, şi acum această a treia personală, „Outside Stillness“, la 1001 arte, un preview, de fapt, al unei expoziţii mai ample de anul viitor.
„Adevărul de dincolo de materie“
Faptul că Otari a erupt brusc, într-un timp atât de scurt, face povestea ei şi mai interesantă. Dacă nu ai cunoaşte detaliile biografice, nu le-ai putea ghici. Practicantă a unui abstracţionism de înaltă clasă, care te lasă pur şi simplu cu gura căscată, speechless, prin minimalismul său desăvârşit, care se dispensează de (multe) proptele teoretice, pictoriţa este nu numai sincronă cu tinerii alături cu care şi-a terminat studiile, o generaţie strălucită şi foarte activă (Radu Pandele, Lucian Hrisav şi Ioana Marşic sunt cei mai prezenţi şi care-au expus cel mai mult), dar e şi cu un pas (artistic) înaintea lor. Şi nu, nu cred că asta se datorează vârstei, pentru că Otari nu a acumulat în timp, ci s-a dezvoltat în timpul studiilor, ca orice coleg al său.
„Când am intrat prima oară în expoziţia «Inside Stillness» a Florentinei Otari, am avut (aproape) aceeaşi senzaţie pe care-am trăit-o, cu multă vreme în urmă, în epocala expoziţie George Apostu, organizată prin anii 90-2000 de Mihai Oroveanu în sălile Etaj ¾ de la Teatrul Naţional – una dintre primele mele experienţe estetice definitorii. O similară economie de mijloace, cu ajutorul căreia se ajunge la efecte estetice (şi, implicit, intelectuale) dintre cele mai înalte.
Aceeaşi esenţializare a formei, (aparentă) simplificare a sa, pentru a ajunge la adevărul de dincolo de materie, cel estetic, care-i singurul posibil (şi eu nu sunt un fan al abstractului, al nonfigurativului în general)“,
scriam impresionat în septembrie, şi-mi menţin părerea.
Un proiect de cursă lungă, la 1001 arte
Expoziţia „Outside Stillness“ face parte dintr-un proiect mai larg îngrijit de curatorul şi galeristul Cristian Cojanu la galeria 1001 arte (fostă H’art Appendix) de pe Calea Victoriei. Până la sfârşitul anului, aici vor fi vernisate 10 (zece) expoziţii, fiecare în durată de (doar) câte trei zile (urmate de câte o zi de pauză). Un fast-food expoziţional, de fapt un maraton organizaţional pentru Cojanu şi partenera sa, Irina Mihaiu Damaskin, care constă de fapt în preview-uri ale unor expoziţii mai ample, ale aceloraşi artişti, care vor fi vernisate tot aici pe parcursul anului viitor. În proiect, susţinut de Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1, au expus până acum, pe lângă câteva expoziţii colective, artişti respectaţi precum Mircea Ciutu, Răzvan Augustin Radu şi Gabriela Culic. Urmează, după Otari, un alt tânăr talentat, Matei Dumitriu, şi alte câteva expoziţii de grup, printre care una a foştilor graffer-i, deveniţi acum artişti cu acte în regulă (Pandele şi Hrisav, cum spuneam, sunt doar cei mai cunoscuţi).
Dar să-i dăm cuvântul curatorului să-şi prezinte artista pe care-o vernisează în seara aceasta:
„Nemiscarea este o abstractiune a stiintei. Nicicand, niciunde, nimeni nu a experimentat o stare a nemiscarii absolute.
Chiar muntii se misca odata cu planeta, iar punctul fix matematic isi pierde imobilitatea in momentul in care adaugi ordonata timp. Bataile inimii simtite in momentele in care fiintei vii ii este “sete de repaos“ ne amintesc de o coordonata esentiala a faptului de a fi om: vom fi in contunua miscare din momentul nasteri pana la nefiinta.
Ideea imobilitatii absolute, parmenidiene, devine importanta atunci cand ne raportam la ceea ce numim flux al constiintei, desantul gandurilor si senzatiilor blitz ce constituie viata noastra interioara. Starile de panica, frici ascunse, excitatii si furii le pot accelera pana in punctul in care imaginea nemiscata capata valente terapeutice.
Iesirea din aceasta stare de participant continuu la un trafic infernal cognitive senzorial este un act de vindecare autentic spiritual. Pictura Florentinei Otari nu este abstracta in sensul ingust al unei arte non figurative, ci intr-un sens filosofic ce vizeaza mai degraba faptul de a fi aruncat in miscarea continua a lumii si existentei noastre ca fiinta intru vesnicie.“ (Cristian Cojanu, curator)
Mai multe despre Florentina Otari aici