„Femeile din România în Primul Război Mondial”, într-o carte de Alin Ciupală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Ciupală      FOTO: Eduard Enea

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), va avea loc lansarea volumului Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom, în curînd şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Laura Grünberg, Zoltán Rostás. Moderator: Valentin Protopopescu.

Pe 6 decembrie 1916, trupele Puterilor Centrale intrau victorioase în Bucureşti, marcînd practic eşecul campaniei militare române începute la 27 august. Capitala fusese părăsită de autorităţi încă de la sfîrşitul lunii noiembrie, valul de refugiaţi în Moldova fiind întîmpinat de o populaţie locală îngrijorată.

Cartea lui Alin Ciupală prezintă implicarea României în desfăşurarea Marelui Război din perspectiva rolului pe care l-au jucat femeile în susţinerea efortului de război al ţării. Sînt trecute în revistă acţiunile desfăşurate de numeroase perso-nalităţi feminine ale vremii – cum ar fi Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Ştirbei sau Martha Bibescu – ca fondatoare şi conducătoare ale unor societăţi implicate în organizarea spitalelor de campanie şi a trenurilor sanitare, înfiinţarea de grădiniţe de copii, orfelinate, cantine sau în găsirea unor soluţii pentru uşurarea vieţii prizonierilor români din lagărele din străinătate şi a răniţilor din spitale.

Un loc aparte îi este rezervat reginei Maria, care încă din perioada neutralităţii României a iniţiat pregătirea unei baze de sprijinire a efortului de război din punct de vedere medical şi logistic, fiind unul dintre cei mai activi susţinători (prin acţiuni publice sau în cadrul familiei regale) ai intrării ţării în război alături de puterile Antantei. Autorul prezintă şi aspecte legate de viaţa socială a femeilor din perioada respectivă, arătînd cum activitatea desfăşurată de ele în timpul Primului Război Mondial a determinat modificarea statutului lor în societatea epocii.

„În lung alai, femei şi copii ne cară sus proiectile şi focoase lucitoare, întorcîndu-se la vale cu tuburile trase şi înnegrite [...]. Nici nu-şi dau seama că îndeplinesc vreun lucru deosebit, vreo faptă vitejească. Cum se duceau seara la fîntînă, cu doniţele pe umeri, tot astfel ne aduc şi acum hrana gurilor flămînde de oţel [...]. Ca o nouă friză a Panateneelor, şirul lor ridică, deasupra slăbiciunilor trecătoare şi a şovăielilor omeneşti, întruchiparea Patriei veşnice, săpată în trupuri şi în suflete, în ţărînă şi în văzduh, mai trainic decît chiar în stînca slăvită a Acropolei.” (Gh.I. Brătianu)

„Într-o zi în spital s-a produs o mare vînzoleală. Venise în vizită Regina Maria. A mers din salon în salon iar al nostru a fost ultimul. Trecea pe la fiecare pat, vorbind cu fiecare rănit în parte. După un sistem al ei, avea în mîna stîngă o hîrtie cît o carte poştală pe care notase detalii despre fiecare – dacă era căsătorit, dacă soţia sa era în Moldova sau în Muntenia sau dacă avea copii. Rămîneau toţi uimiţi că le ştia numele şi uneori avea şi veşti de la familiile lor.” (Dan Dimăncescu)

Alin Ciupală este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi secretar ştiinţific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române. De acelaşi autor: Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public şi privat (2003); Studii moderne (2009). A coordonat volumele: Ipostaze ale modernităţii în Vechiul Regat, vol. I-VI (1998, 2005-2008, 2010; împreună cu Ion Bulei), Despre femei şi istoria lor în România (2004), Orizonturi şi direcţii în cunoaşterea istorică (2009; împreună cu Laurenţiu Constantiniu), Medicine, Hygiene and Society from the Eighteenth to the Twentieth Centuries (2011; împreună cu Constantin Bărbulescu).

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete