După ce l-a înjunghiat pe Beckett, agresorul i-a cerut scuze. Cu ocazia incidentului, dramaturgul şi-a cunoscut viitoarea soţie
0Pe 6 ianuarie 1938, Samuel Beckett era înjunghiat, pe o stradă din Paris, de către un proxenet pe nume Robert- Jules Prudent. Dacă Beckett ar fi murit în acel moment, nu ar fi ajuns simbolul care este azi, căci nu îşi scrisese încă niciuna dintre marile opere. De asemenea, prin acel episod a ajuns să o cunoască şi pe femeia cu care avea să îşi petreacă restul vieţii.
În 1938, într-o tentativă de jaf, Samuel Beckett era înjunghiat de proxenetul Prudent. Acesta i-a cerut bani, însă Beckett l-a refuzat, urmarea fiind că l-a înjunghiat în piept, unul dintre plămâni fiindu-i perforat, iar inima, aproape atinsă. Salvarea lui a fost Suzanne Deschevaux-Dumesnil, o tânără studentă care i-a sărit în ajutor şi care a telefonat pentru o ambuanţă, după cum informează The New York Times. Cu această tânără, avea să înceapă, la scurt timp după incident, relaţia lui de-o viaţă, pe care avea să o oficializeze prin căsătorie abia în 1961, în Folkestone, Anglia.
Pe perioada celor două săptămâni cât a stat în spital, Beckett a fost uimit de câţi oameni l-au vizitat. Printre aceştia s-au aflat şi James Joyce şi soţia sa, Nora, care au avut grijă ca doctorul care îi îngrijise pe ei în ultimii 10 ani, să se ocupe şi de Beckett. De asemenea, cheltuielile pe perioada internării au fost suportate tot de Joyce, după cum scrie James Knowlson în ”Damaned to Fame: the Life of Samuel Beckett”.
Conform legii franceze, Beckett trebuia să îşi înfrunte agresorul în sala de judecată, astfel că în acelaşi an, la mijlocul lunii februarie, a mers la Palais de Justice unde Prudent stătea pe o bancă îngustă de lemn. Lui Beckett i s-a spus să se aşeze lângă el până când va fi chemat. Astfel, după cum scrie Deidre Bair în volumul ”Samuel Beckett: A Biography”, viitorul dramaturg s-a găsit în poziţia inconfortabilă de a fi nevoit să schimbe politeţuri cu cel care îl înjunghiase.
După câteva replici de complezenţă, Beckett l-a întrebat pe Prudent de ce l-a înjunghiat. Acesta a ridicat din umeri şi a răspuns: „Nu ştiu”, adăugând un „îmi pare rău”. Beckett a rămas uimit de acest răspuns şi mulţi critici sunt de părere că acest lucru a dus la declanşarea sentimentului de inutil, disperare şi absurd din scrierile sale. În acelaşi timp, notează acelaşi autor, pe Beckett l-a distrat răspunsul celui pe care avea să-l numească „desperado”, povestind episodul mai multor prieteni de-a lungul anilor. Samuel Beckett şi Suzanne Deschevaux- Dumesnil
Beckett nu a dorit să depună plâgnere împotriva lui Prudent pentru că nu voia să se prezinte la un proces ulterior. Totuşi, oficialităţile franceze care au luat foarte în serios incidentul- căci proxenetul avusese în trecut patru condamnări- i-au cerut scriitorului să o facă totuşi. La proces, Prudent avea să fie condamnat la doar 2 luni de închisoare, la Prison de la Sante.
În legătură cu acest lucru, Knowlson notează în acelaşi volum că Backett considera „nu-i rău pentru a cincea condamnare. Eu încă nu mi-am recuperat hainele... Acum trebuie să dovedesc că mi-au aparţinut”. Autorităţile îi opriseră hainele ca dovezi, haine pe care nu avea să le mai recupereze.
„Nu există prizonier mai popular în Sante... Prostituatele lui îl copleşesc cu multe cadouri. Data viitoare când mai înjunghie pe cineva îl vor decora cu Legiunea de onoare. Prezenţa mea în Paris nu a fost tocmai zadarnică”, scria îi Samuel Beckett lui Arland Ussher, citat de acelaşi autor, despre Prudent.