De ieri,de azi: Ekkehard Schall şi Rick Cluchey

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ekkehard Schall şi Rick Cluchey

Unul dintre cei mai înfocaţi discipoli ai lui Brecht, Ekkehard Schall a intrat în trupa teatrului Berliner Ensemble în 1952, la scurt timp după ce autorul „Operei de trei parale” s-a întors din exil.

Ekkehard Schall

A jucat în aproape toate piesele lui Brecht, iar în anii '70 a devenit director al companiei Berliner Ensemble. Schall a interpretat rolul lui Krapp în 1985, „Ultima bandă a lui Krapp" fiind prima piesă de Beckett pusă în scenă în Germania de Est:

„Mulţi spectatori au fost emoţionaţi de povestea lui Krapp, un om în vârstă care se confruntă cu propriul trecut şi cu povara eşecului. Au fost unii care mi-au reproşat că nu am scos în evidenţă latura intelectuală a acestui personaj.

Pe mine m-a interesat în primul rând umanitatea lui şi m-am apropiat de personaj aşa cum am simţit. Poate că i-am dezamăgit pe cei care au venit la spectacol cu speranţa că vor vedea marea revoluţie pe care Beckett a adus-o în teatru", spunea Schall într-un interviu.

Rick Cluchey

În 1957, Rick Cluchey a văzut pentru prima oară un spectacol de teatru. Se întâmpla în închisoarea San Quentin (Cluchey fusese condamnat pentru răpire şi jaf armat), iar spectacolul era„Aşteptându-l pe Godot".

Puternic marcat de piesa lui Beckett, Cluchey a înfiinţat mai apoi San Quentin Drama Workshop; în 1965 a scris prima lui piesă, „The Cage" (montată ulterior la Arena Stage şi pe Broadway), iar în 1977 a jucat rolul lui Krapp într-un spectacol regizat de Samuel Beckett la Berlin. „N-am să uit niciodată acel moment din «Aşteptându-l pe Godot», în care Pozzo şi Lucky intră în scenă.

În clipa în care l-amvăzut pe Pozzo ţinând o funie strânsă în jurul gâtului lui Lucky, toţi cei 1.400 de prizonieri care eram în sală am început să râdem. Era o imagine familiară pentru noi: Lucky era prizonierul, iar Pozzo era gardianul. Piesa a avut un impact uriaş asupra mea: a fost momentul în care am ştiut ce am de făcut cu viaţa mea", mărturisea Cluchey într-un interviu.