Cineastul Nae Caranfil, recompensat cu Premiul de Excelenţă la TIFF 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / George Calin

Cineastul Nae Caranfil, autorul unor filme ca „È pericoloso sporgersi”, „Asphalt Tango” şi „Filantropica”, va fi distins cu Premiul de Excelenţă la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 23 iulie şi 1 august 2021.

Regizorul este parte a istoriei TIFF, încă de la prima ediţie, iar cel mai recent film al său, comedia „6,9 pe scara Richter”, a deschis festivalul în 2016.

La TIFF 2021, în onoarea sa, va fi proiectat lungmetrajul său de debut, „È pericoloso sporgersi”, restaurat recent în format 4K.

„Nu sunt părintele TIFF-ului  – nici n-aş fi avut cum! – dar un fel de unchi tot mi se pare că-i sunt. Am participat  la botezul lui în 2002, cu «Filantropica»; am sacrificat somnul câtorva sute de oameni prin avanpremiera în miez de noapte a lui «Restul e tăcere», în 2007; am testat «Closer to the Moon» ca work in progress în 2013; am sărbătorit 20 de ani de la debutul meu cu «È pericoloso sporgersi» cam tot atunci; în fine, am inaugurat ediţia din 2016 în Piaţa Unirii cu «6,9 pe scara Richter»…”, spune regizorul într-un mesaj transmis echipei TIFF.

El a continuat: „Practic, am însoţit festivalul de la primele gângureli şi primii paşi până, iată, după majorat! Cu cât creştea în înălţime şi greutate de la an la an, cu atât camerele de hotel în care eram repartizat se făceau mai mici. Căci Clujul devenea treptat neîncăpător pentru anvergura evenimentului. La primele ediţii mă afişam regal la proiecţii, fără măcar să-mi atârn badge-ul de gât; la ultimele, nu mă mai descurcam nici cu el lipit pe frunte! E frumos să observi îndeaproape cum se dezvoltă şi se împlineşte o fiinţă vie, căci asta a fost TIFF-ul pentru mine în toţi aceşti ani; şi în continuare, fiecare sfârşit de primăvară mă găseşte fremătând în aşteptarea reîntâlnirii cu «nepoţelul meu favorit»”.

În 2008, Nae Caranfil a regizat şi unul dintre cele mai populare spoturi oficiale din istoria festivalului.

Filmele lui Nae Caranfil (n. 1960) au câştigat premii şi au avut succes la public. A debutat în 1993, cu „È pericoloso sporgersi”, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, a continuat cu „Asfalt Tango” (1995), o comedie cu Charlotte Rampling, cu „Dolce far niente” (1998), cu Giancarlo Giannini, François Cluzet şi Marguerita Buy în distribuţie, selectat la Karlovy Vary. „Filantropica” (2002), un mare succes de public şi de critică, a fost urmat de filmul de epocă „Restul e tăcere” (2007), premiat cu nouă trofee Gopo şi propus de România pentru o nominalizare la Oscar. În 2014, în „Closer to the Moon”, Caranfil a adus împreună pe ecran vedete ca Vera Farmiga, Mark Strong şi Harry Lloyd, iar doi ani mai târziu a lansat musicalul „6,9 pe scara Richter”, pentru care a compus şi muzica, şi versurile.

TIFF va marca 20 de ani de existenţă între 23 iulie şi 1 august 2021, la Cluj-Napoca. În program vor fi incluse filme în premieră, invitaţi şi evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival. Proiecţiile vor avea loc în aer liber, în spaţiile folosite de anul trecut, dar şi în interior, dacă o va permite contextul sanitar, respectând toate măsurile de siguranţă.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete