Cele mai bune filme ale lui 2011, la Best Film Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pelicule de prestigiu pot fi văzute astăzi la cinematografele Studio şi Union din Capitală, în ultima zi a festivalului.

„Discursul regelui", „Melancholia" şi „Drive"/„Cursa", trei dintre cele mai aclamate filme ale anului trecut vor rula astăzi, începând de la ora 14.00, la Cinema Union din Bucureşti. În cadrul Best Film Fest vor mai rula, la Cinema Studio, de la ora 11.00 alte două pelicule cu renume internaţional - „Moneyball"/„Moneyball: Arta de a învinge" şi „True grit"/„Adevăratul curaj" -, dar şi primul documetar animat românesc postdecembrist, „Crulic", de Anca Damian (de la ora 16.00).

Aflat la cea de XII-a ediţie, Best Film Fest (27 ianuarie - 2 februarie) a grupat cele mai bune filme ale anului 2011, incluzând pelicule americane, europene şi româneşti. Situat pe primul loc în topul internaţional, „Drive"/„Cursa" este regizat de danezul Nicolas Winding Refn (premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Cannes) şi îl are în rolul principal pe Ryan Gosling. Gosling e un pilot al  şoselelor Los Angelesului, care duce o viaţă dublă: cascador ziua, cel mai căutat pilot pentru a ajuta tâlharii.

Cel mai recent von Trier

Publicul bucureştean va putea revedea şi noul film al regizorului Lars von Trier, „Melancholia", programat de la ora 17.00 la Cinema Union şi de la 19.00 la Studio. Pentru rolul din film, actriţa Kirsten Dunst a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă la ediţia din 2011 a festivalului de la Cannes. O dramă cu accente de thriller, „Melancholia" reinventează genul „disaster movie" şi ideea de sfârşit al lumii: Pământul este ameninţat de ciocnirea cu o planetă mult mai mare.

Tot la cinematograful Union va avea loc şi proiecţia peliculei care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film în 2010: „Discursul Regelui" (de la ora 14.00). Bazat pe o poveste adevărată, filmul descrie relaţia de prietenie care se leagă între cel care avea să devină regele George al ­VI-lea şi Lionel Longue, un logoped mai puţin obişnuit. Chinuit de dificultatea de a articula cuvintele, şi, prin urmare, şi de teama de a apărea în public, George (Colin Firth) se vede nevoit să facă faţă îndatoririlor regale după ce fratele său abdică în urma unui mariaj nedorit de casa regală. Cel care îl va ajuta să-şi articuleze gândurile în faţa naţiunii şi să conducă ţara prin cel ­De-al doilea Război Mondial este excentricul Lionel (Geoffrey Rush), un logoped care face apel la metode bizare, dar cu rezultate miraculoase.

Best Film Fest se va desfăşura şi la Drăgăşani, între 3 şi 9 februarie, la EuroCinema, şi la Vaslui, la EuroCinema Silver Mall Vaslui, cele două cinematografe pe care le gestionează Asociaţia Film România care organizează şi Best Film Fest.

Topul filmelor

Topul este realizat pe baza voturilor criticilor de film şi a jurnaliştilor de specialitate din România.

1. „Drive"/„Cursa" (Astăzi, Cinema Union, ora 20.00)
2. „Melancholia" (Astăzi, Cinema Union, ora 17.00, Cinema Studio, ora 19.00)
3. „The King's Speech"/„Discursul regelui" (Astăzi, Cinema Union, ora 14.00)
4. „Midnight in Paris"/„Miezul nopţii în Paris"
5. „Another Year"/„Un an din viaţă"
6. „True Grit"/„Adevăratul curaj" (Astăzi, Cinema Studio, ora 12.30)
7. „Pina"
8. „Aurora"
9. „Moneybal"/„Money­ball: Arta de a învinge" (Astăzi, Cinema Studio, ora 10.00)
10. „Des hommes et des dieux"/„Oameni şi zei" ;

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”