Ce ştiaţi şi ce nu despre Tudor Vladimirescu. De ce a fost asasinat Domnul Tudor

„- Locuinţa mea de vară e la ţară... Ah, ce frumoasă e! De Eminescu, mi se pare. - O fi de Coşbuc… Şi ăla zice că le face frumoase... De cine e? Că dumneata trebuie să ştii. - De Tudor Vladimirescu. -Vezi, ştiam eu că e un domnitor... Dar nu ştiam cum îl cheamă”. Aparent, crasa incultură a personajelor evocate cu atâta talent de Gheorghe Brăescu în deja celebra schiţă „Carré de dame” ne poate provoca doar râsul. Şi totuşi...

Dacă madam Protopopescu îl transferă cu nonşalanţă pe Tudor Vladimirescu din regnul politic în etericul tărâm al poeziei, partenera ei de poker pare a fi victima unei confuzii nu mai puţin vinovate, încadrând oarecum personajul în domeniul istoric, dar atribuindu-i o calitate pe care evident autorul schiţei i-o refuză: cea de domnitor. „Aşa să fie oare?” comentează historia.ro.

Desigur, în accepţiunea tradiţională, istorică şi legală, fostul vătaf de plai nu a fost niciodată domn al Ţării Româneşti. Dar ce a fost atunci Tudor Vladimirescu? Conducătorul unei răscoale ţărăneşti, omul Eteriei, unealta masoneriei sau a ţarului Alexandru I sau poate partenerul unei părţi a boierimii într-un proiect mai larg ce viza restabilirea domniilor pământene şi refacerea, măcar parţială, a unei autonomii prea ades ciuntită în ultima sută de ani de Sublima Poartă?

Ca elev de gimnaziu am învăţat, undeva în a doua jumătate a anilor ’60, despre răscoala lui Tudor Vladimirescu. Deja în liceu, fostul pandur fusese promovat de istoriografia oficială drept liderul unei mişcări revoluţionare, pentru ca, cinci ani mai târziu, în timpul facultăţii, să audiez cursul despre revoluţia de la 1821. Ceea ce ne făcea pe noi, studenţii, să ne întrebăm ironic: De ce a început Vladimirescu revoluţia în 1821? şi să ne răspundem subversiv: Ca să aniverseze o sută de ani până la înfiinţarea P.C.R.

Dintru început trebuie remarcat că, indiferent de terminologia folosită, personalitatea lui Tudor, acţiunile şi ideile sale sunt esenţiale în desfăşurarea şi programul mişcării iniţiate de el în ianuarie 1821. Dacă în timpul revoluţiei de la 1848 avem de-a face cu o adevărată elită conducătoare (Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Nicolae Bălcescu, fraţii Goleşti, Avram Iancu, Simion Barnuţiu, etc), care îşi asuma rolul de ideolog şi lider al fenomenului paşoptist, în cazul mişcării de emancipare de la 1821, Vladimirescu acaparează avanscena, contribuţia sa în iniţierea şi evoluţia evenimentelor fiind determinantă. 

Citeşte continuare pe historia.ro