Angela Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Răzvan Stoica, laureaţii Galei Radio România Cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gala Radio România Cultural şi-a anunţat câştigătorii celor trei trofee speciale care vor fi acordate pe 24 martie, la Teatrul Odeon din Capitală: soprana Angela Gheorghiu, actorul Victor Rebengiuc şi violonistul Răzvan Stoica.

Artiştii care au avut realizări în diferitele domenii ale culturii în anul 2013 vor primi premii, dar şi aplauze la scenă deschisă, pe 24 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti, la cea de-a XIV-a ediţie a galei Radio România Cultural. În cadrul galei vor fi acordate premii la zece secţiuni, precum şi trei trofee speciale, ale căror câştigători sunt deja cunoscuţi.

Astfel, premiul de excelenţă îi va fi decernat actorului Victor Rebengiuc, premiul „Lux Mundi“ îi va reveni sopranei Angela Gheorghiu, iar premiul „In memoriam Iosif Sava“ îi va fi acordat violonistului Răzvan Stoica.

Actorii Medeea Marinescu şi Vlad Zamfirescu vor fi amfitrionii galei Radio România Cultural, iar momentele muzicale vor fi asigurate de Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor. Solistă va fi Ana Cristina Leonte.

Nominalizările pe domenii ale galei Premiilor Radio România Cultural sunt următoarele:

La categoria „Poezie“ au fost nominalizaţi Dan Sociu, cu volumul „Vino cu mine ştiu exact unde mergem“ (apărut la Editura Tracus Arte), Ioana Nicolae, cu „Autoimun“ (Editura Cartea Românească), şi Andrei Dósa, cu „American Experience“ (Editura Cartea Românească);

La secţiunea „Proză“ au fost nominalizate volumele „Kinderland“, de Liliana Corobca (Editura Cartea Românească), „Lunetistul“, de Marin Mălaicu-Hondrari (Editura Polirom), şi „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri“, de Varujan Vosganian (Editura Polirom); La secţiunea „Film“ au fost nominalizate peliculele „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“, de Corneliu Porumboiu, „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, şi „La limita de jos a cerului“, de Igor Cobileanski.

La categoria „Teatru“, nominalizările sunt următoarele: Miriam Răducanu, pentru spectacolul „Poezia visului“, de la UnTeatru, Mihai Constantin, pentru rolul Primarul din „Revizorul“ de Gogol, la Teatrul Naţional din Bucureşti, regizorul Alexandru Dabija, pentru viziunea modernă asupra textului clasic în „triada“ spectacolelor „O... ladă“, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, „Sânziana şi Pepelea“, la Teatrul Naţional din Cluj, şi „Titanic Vals“, la Teatrul Odeon din Bucureşti. 

Nominalizaţii la secţiunea „Arte plastice“ sunt artiştii Horea Paştina, pentru expoziţia retrospectivă de pictură şi desen de la Sala Dalles, Silviu Oravitzan pentru expoziţia de pictură, relief şi obiect de la Muzeul Ţăranului Român şi Palatul Mogoşoaia, Paul Gherasim pentru expoziţia „Urme de pictură“, din septembrie 2013 la Galeria Anticariat Curtea Veche şi „Logos“ din noiembrie 2013 de la Librăria Bizantină. La categoria „Muzică“ au fost nominalizaţi Nicolas Simion - pentru proiectul „Clasic meets jazz“, lansarea albumului dublu dedicat lui Jancy Körössy, Oana Catalina Chitu, pentru albumul „Divine“, Nicu Alifantis, pentru albumul şi concertele „Mozaic“.

La secţiunea „Educaţie şi învăţământ“, lista nominalizărilor este următoarea: „Unde-i lege nu-i tocmeală“ - proiectul de educaţie juridică iniţiat de Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (Bucureşti); Şcoala de vară „Arhipera“, dedicată arhitecturii sociale participative organizată de Fundaţia Soros România, „Proiectul Interaxe dobrogene“, derulat de Asociaţia Europeană Interaxe şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Nominalizaţii la secţiunea „Ştiinţă“ sunt scriitorul Nicolae Romulus Dărămuş, prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea „Valahia“ Târgovişte, Nicolae Zamfir, dr. fiz., directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ şi echipa proiectului laserului cu lumină extremă ELI – NP.

La categoria „Media culturală - Proiecte online“ sunt nominalizate site-urile www.sub25.ro, www.modernism.ro,www.bookaholic.ro. La secţiunea „Proiecte culturale şi festivaluri" au fost nominalizate Astra Film Festival Sibiu, ediţia a XX-a, 2013, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi - FILIT, SoNoRo Festival, ediţia a 8-a.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model