Academia Română nu are bani să se aboneze la revistele străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frustrările academicienilor se înteţesc în străinătate, la contactul cu civilizaţia informaţională

nu au acces la informaţia de actualitate în domeniile lor de excelenţă.
Marile reviste din lume, care cuprind cele mai recente descoperiri, rămân inaccesibile la Bucureşti din cauza preţurilor prea mari la abonamente şi a bugetului redus al Academiei. "Informaţia ştiinţifică circulă, încă, deficitar pentru noi, deoarece accesul electronic sau tradiţional la marile reviste se plăteşte. Nu avem abonamente electronice la toată informaţia ştiinţifică. Aici ar fi un mare pas de făcut în 2007", spune Ionel Haiduc. Frustrările oamenilor de ştiinţă români se înteţesc în străinătate, la contactul cu civilizaţia informaţională. "În Statele Unite ale Americii, de exemplu, într-un minut aflu o listă de 100 sau de 1.000 de lucrări ştiinţifice. Pot avea apoi aproape instantaneu acces la lucrarea originală, cu textul integral. În ţară, nu aflu decât titlul şi, în cel mai bun caz, rezumatul lucrării. Poate că e un pas mic înainte şi acesta, pentru că în urmă cu 15-20 de ani nici atâta nu aveam. Dar, ca să merg mai departe, trebuie să scriu cuiva, de obicei autorului, ca să-mi trimită, tot electronic, lucrarea. Nu este însă acelaşi lucru pe care îl are la dispoziţie un cercetător străin, care este cu mult în faţa noastră pentru că are acces instantaneu la lucrări", ne-a declarat Ionel Haiduc.
Informarea nu este o prioritate
Preşedintele Academiei crede că în instituţia pe care o conduce nu se iau în calcul ca priorităţi nevoile de informare ale cercetătorilor: "Totul porneşte de la informaţie. Este, încă, destul de greu. Şi mentalităţile sunt mai greu de urnit uneori. Banii aceştia nu sunt direcţionaţi neapărat spre nevoi mai urgente, ci interpretări de priorităţi, nu în sensul în care mi-ar plăcea mie, deşi şi asta ar fi o prioritate dacă vrem să fim racordaţi la fluxul de informaţii de actualitate. O să vedem ce putem face în viitor din fondurile pe care le avem, din veniturile pe care sperăm să le obţinem din averile noastre, unele nerecuperate", mai spune Haiduc.
Soluţii pentru acces
"Ar fi nevoie de jumătate de milion de dolari pe an pentru a deschide accesul la publicaţiile ştiinţifice nu numai pentru un singur utilizator, ci pentru toate universităţile româneşti şi cititorii Bibliotecii Academiei", concluzionează Haiduc, referindu-se la accesul la publicaţii din toată lumea şi marile reviste accesibile pe internet, contra cost. "Există acum o mişcare internaţională
Open Access Initiative
, iniţiativa de acces deschis la literatura ştiinţifică, dar editurile comerciale nu prea acceptă ideea asta din cauza profitului. Pe mine mă interesează să pot citi mâine revista care apare astăzi", spune Haiduc. Deocamdată, decalajul rupe academicienii de realitatea adaptată la zi.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"