Sezonul cireşilor înfloriţi s-a deschis oficial în Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO greatatmosphere.wordpress.com

Sezonul cireşilor înfloriţi, simbol al primăverii japoneze, a debutat oficial la Tokyo, luni, cu trei zile mai devreme decât în anii anteriori, a anunţat Agenţia de meteorologie din Japonia.

Florile de cireş sunt unele dintre cele mai îndrăgite din Japonia, o ţară în care aceste inflorescenţe sunt considerate un simbol al noilor începuturi. În 2015, sezonul florilor de cireş a debutat luni, 23 martie, atunci când Agenţia de meteorologie din această ţară a declarat în mod oficial deschisă prima zi din sezonul florilor de cireş.

În ultimele zile, atenţia întregii naţiuni nipone s-a concentrat în special pe un cireş aflat în sanctuarul Yasukuni din Tokyo, unde, după numărarea a cinci flori deschise complet, situate la extremităţile unor ramuri ale acestui arbore oficial, experţii niponi au citit tradiţionala "declaraţie a înfloririi cireşilor" ("kaika sengen").

Această declaraţie a fost făcută cu trei zile mai devreme decât media anilor trecuţi şi cu două zile mai devreme decât în 2014, spre încântarea vizitatorilor sanctuarului Yasukuni.

Sezonul florilor de cireş durează, în general, o săptămână în Japonia.

Această frumuseţe efemeră, a cărei imagine face parte din iconografia tradiţională niponă, va dura doar câteva zile, dar japonezii vor profita de fenomen pentru a "transforma" parcurile, grădinile şi chiar cimitirele cu cireşi în arii vaste în care organizează picnicuri în general copioase.

Acest obicei denumit "hanami" ("privitul florilor") este unul dintre cele momentele cele mai apreciate de japonezii de toate vârstele, care adoră, totodată, să petreacă multe minute, goi, în izvoare vulcanice calde ("onsen") în mijlocul naturii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul