Cum se obţine friptura de vită care îşi păstrează gustul proaspăt timp de mai mulţi ani. Secretele unor măcelari francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mod normal, termenul de valabilitate al cărnii crude expiră în câteva zile, dacă aceasta este ţinută la frigider. O familie de măcelari din Franţa a descoperit, însă, o modalitate de conservare a cărnii, astfel încât aceasta poate fi consumată şi după mai mulţi ani, gustul său fiind la fel de proaspăt.

Fripturile cu termen de valabilitate nelimitat produse de Alexandre Polmard, împreună cu tatăl şi bunicul său vin, însă, la preţuri uriaşe. O friptură de vită costă, de exemplu, 3.000 de euro. 

Conservată printr-un proces de „hibernare‟, carnea marca Polmard este pusă sub jeturi de aer rece, suflate cu o viteză de 120 km/h, într-un mediu în care temperatura este de -43 °C. Procedura a fost dezvoltată de tatăl şi bunicul lui Alexandre, în 1990. Carnea Polmard este foarte apreciată de cei cu buzunarele adânci, clienţii dispuşi să plătească bani buni pentru degustarea celei mai scumpe cărni din lume înscriindu-se pe o listă de aşteptare cu luni de zile înainte de momentul ospăţului.

„Familia mea nu creşte animalele în grajduri în care nu au spaţiu. Vacile sunt crescute în aer liber, în păduri, pe iarbă verde. Le oferim adăpost în caz de vreme rea, în care ele singure aleg dacă intră sau nu. Trăiesc în condiţii de cinci stele. Toată dragostea şi atenţia pe care le-o oferim se reflectă şi în farfuriile celor care ne gustă produsele, care sunt unice”, a declarat bărbatul.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa