Cofetarul francez care a combinat gogoaşa şi croissantul într-o „crogoaşă” a creat şi „prăjitura-shot de lapte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatorul cronutului, combinaţia dintre gogoaşă şi croissant care a înnebunit New York-ul, Dominique Ansel a dezvăluit zilele trecute noua sa creaţie: prăjitura-shot de lapte, care reuşeşte să înglobeze elementele copilăriei şi ale vieţii de adult.

Ineditul desert este compus din prăjitură şi lapte, combinaţia clasică a copilărieri, şi îmbracă forma unui shot, acel element care ne duce cu gândul la destrăbălarea din viaţa de adult (însă fără alcool, desigur).

Dacă Cronut arată destul de comun, forma noului desert cu siguranţă vă va fura un zâmbet. Ansel a declarat că această idee i-a venit atunci când a gustat pentru prima dată din biscuiţii Oreo, lucru care s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni. Cofetarul a dat vina pe scepticismul cu care privesc francezii combinaţia dintre prăjituri şi lapte, menţionând că nu a îndrăznit să încerce această combinaţie mai devreme.

„Din moment ce foarte mulţi mănâncă prăjituri cu lapte, atunci vor fi încântaţi să aibă un desert care le combină cu succes”, a declarat Dominique Ansel, creatorul a numeroase deserturi.



Citeşte şi: 

Din secretele industriei: somonul este colorat roz, iar untul de arahide conţine urme de insecte

Gogoşi cu fulgi de cocos

Cum să prepari un pandişpan cu cireşe

Tartă cu kiwi şi nuci, un desert delicios

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea