3 rețete de Sfântul Andrei în care usturoiul e vedeta

0
Publicat:

Tradiția spune că de Sfântul Andrei trebuie să mâncăm usturoi. Nu numai ă e delicios, dar re și numeroase beneficii pentru organism, mai ales iarna.

Usturoiul creşte imunitatea şi ne poate feri de viroze şi răceli iarna FOTO Shutterstock

Sfântul Andrei este una dintre cele mai importante sărbători religioase, dar, totodată, este încărcată de misticism și vechi credințe și obiceiuri. Este noaptea în care oamenii credeau că strigoii ies din morminte și, pentru a se proteja, mâncau usturoi.

Pentru ca să nu se poată apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mănâncă usturoi în această seară, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, în piept, pe spate şi pe la încheieturile trupului. La casă se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite în casă, facându-se semnul crucii şi tot astfel urmează şi la uşă şi horn, pe unde de asemenea ea crede că strigoii pot intra şi ieşi din casă“, scria etnologul Tudor Pamfile, în cartea sa din 1914 „Sărbătorile la români“.

Și, chiar dacă aceste obiceiuri nu mai sunt repectate, usturoiul este leguma cu cele mai multe beneficii pentru organism, mai ales în sezonul rece. Usturoiul creşte imunitatea şi ne poate feri de viroze şi răceli, este un antibiotic natural foarte eficient pentru că elimină agenții patogeni fără a afecta bacteriile bune.

Iată 3 rețete în care usturoiul este vedeta.

Supă-cremă de usturoi

Ingrediente

4 căpățâni mari de usturoi 

1 l supă de legume sau apă 

2 cepe albe 

200 ml smântână lichidă pentru gătit

50 g parmezan   

2 linguri ulei de măsline  

30 g unt

sare 

piper

Speli usturoiul și tai căpățânile transversal. Presari sare, le stropești cu ulei de măsline, le învelești în folie de aluminiu și le dai la cuptor, la 160 °C, aproximativ 30 de minute.

Topești untul într-un vas și sotezi ceapa tocată, 10 minute, la foc mic, amestecând ocazional. Torni supa sau apa, pui usturoiul, presari sare și piper, după gust. Omogenizezi și mai ții pe foc 15-20 de minute. 

Cu un blender vertical, mixezi compoziția la viteză medie până obții un piure, apoi torni smântâna lichidă și parmezanul ras. Omogenizezi și mai lași pe foc 1-2  minute, fără să dea în clocot. Servești supa cremă caldă, cu pâine prăjită sau crutoane și o decorezi după imaginație.

Pâine cu unt, usturoi și verdețuri

Ingrediente

1 franzelă sau 1 pâine rotundă

50 g unt

10 căței de usturoi

1 legătură pătrunjel

100 g caşcaval

½ linguriță sare

Topești untul la foc mic, îl lași la răcorit, apoi adaugi usturoiul zdrobit, pătrunjelul tocat, sarea și amesteci.

Crestezi pâinea în formă de romburi, şi, cu o lingură, torni amestecul de mai sus, având grijă să pătrundă în pâine. O dai la cuptorul preîncălzit la 200 ° C, 15 minute, apoi o scoți și presari cașcavalul ras. Dai pâinea din nou la cuptor și o mai ții aproximativ 10 minute, până se gratinează. O servești imediat.

Pulpe cu usturoi confiat

Ingrediente

8 pulpe superioare de pui 

2 căpățâni de usturoi  

60 ml ulei de măsline

½ pahar vin alb, sec

2-3 crenguțe cimbru

sare

piper

boia dulce

Cureți usturoiul de coajă și, într-un vas termorezistent, torni trei sferturi din cantitatea de ulei. Pui cățeii de usturoi și dai vasul la cuptor, la foc foarte mic (140 °C) aproximativ 30-40 de minute.

Speli carnea și o condimentezi cu sare, piper și boia dulce, după gust. Încingi uleiul rămas într-o tigaie și prăjești puiul, pe ambele părți, la foc mic, până ce capătă o crustă aurie.

Transferi puiul în vas, peste usturoi, torni vinul, pui crenguțele de cimbru și dai din nou vasul la cuptor, mărind temperatura la 180 °C. Mai ții 20 de minute, până ce carnea este complet gătită și sosul a scăzut. Servești preparatul cu garnitura preferată.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele