Tragedie în fotbalul românesc: A murit Georgiana Onea la doar 21 de ani, după o suferinţă lungă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgiana Onea s-a stins la scurt timp după ce a împlinit 21 de ani

La data de 7 mai 2017, în timpul unui meci FC Oneşti - Venus Maramureş, tânăra sportivă a suferit o accidentare care avea să-i aducă, ulterior, o veste cumplită.

Lovită la gleznă în timpul partidei, Georgiana a fost nevoită să renunţe la sportul de performanţă, deşi, la prima vedere, accidentarea nu era atât de gravă, încât să ducă la un astfel de deznodământ. De fapt, după primele evaluări medicale, doctorii i-au transmis Georgianei că are doar o entorsă şi că se va vindeca, cu timpul.

Din păcate, n-a fost aşa. Potrivit ziaruldevrancea.ro, la trei luni după accidentarea suferită, tânăra a fost diagnosticată cu cancer osos. De aici, a început calvarul ei. A avut, totuşi, parte de o susţinere importantă, după ce în lumea sportului s-au organizat mai multe acţiuni caritabile de strângere de fonduri pentru ea. Astfel, Georgiana a putut să ajungă în Italia, mai precis la Roma, la clinica „Regina Elena“. Operaţia la care a fost supusă românca, în iulie 2018, a fost un succes. Şi a fost urmată de o perioadă lungă de spitalizare, la secţia de Oncologie, la Bucureşti. 

Din păcate, în ciuda acestor eforturi, Georgiana s-a stins acum, la scurt timp după ce a împlinit 21 de ani.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele