Ţiriac, o părere dură despre Halep: „A jucat atât de prost cum nu putea să joace nimeni“. Ce crede că îi trebuie Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep rămâne în cursă pentru a câştiga al doilea turneu Premier Mandatory la rând, însă fostul jucător de tenis n-a fost impresionat de jocul numărului trei mondial.

Simona Halep o va întâlni, în noaptea de miercuri spre joi, pe Sloane Stephens (SUA, 45 WTA) pentru un loc în semifinalele turneului de la Miami.

Practic, constănţeanca de 23 de ani mai are doi paşi până la finală şi, în cazul în care va câştiga trofeul, va bifa al doilea succes consecutiv la un turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie după competiţiile Grand Slam. Acum două săptămâni, Halep s-a impus şi la Indian Wells, după o finală cu Jelena Jankovici în care, la un moment dat, adversara a servit pentru câştigarea meciului şi a turneului.

Ion Ţiriac a urmărit prestaţiile Simonei la Indian Wells şi n-a fost impresionat de jocul numărului 3 mondial, ci de încăpătânarea ei de a câştiga.

„Halep are un merit extraordinar, pentru că a jucat atât de prost cum nu putea să joace nimeni, dar să te ţii cu dinţii 12 zile de fiecare meci şi, în special, la finala aia (n.r. - cu Jelena Jankovici), să te ţii cu dinţii cum s-a ţinut ea, trebuie să ridici pălăria. Când joacă bine fiecare jucătoare câştigă, secretul la sportul acesta e să câştigi când joci prost“, a afirmat Ţiriac la Digi Sport.

El a explicat ce îi lipseşte Simonei în acest moment: „Halep e un super star, adică până la mega star îi trebuie încă 2-3 ani, îi trebuie să ajungă într-un vârf unde să fie foarte stabilă. Ea are foarte multă carismă, dă bine pe sticlă, pe lângă faptul că e o bună profesionistă“.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online