Rusoaica fascinantă de la Indian Wells: Povestea jucătoarei ajunsă în optimi de pe locul 409 în lume!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daria, mândră de inelul primit de la soţul ei

Turneul de la Indian Wells oferă cele mai mari suprize din actuala stagiune, în circuitul feminin. Pentru că favoritele cad pe capete şi avem o sportivă căreia, probabil, nimeni nu-i dădea vreo şansă, dar care e de neoprit acum!

Turneul de la Indian Wells e de Dosarele X! Pentru că, după cum „Adevărul“ a arătat aici, numai în primele două tururi, 12 favorite au fost învinse. Printre care cinci foste câştigătoare de Grand Slam!

Iar seria surprizelor a continuat şi în noaptea de luni spre marţi, când alte trei favorite, Azarenka (15 WTA), Mertens (23 WTA) şi Kontaveit (5 WTA), au fost eliminate şi ele. 

În această nebunie, a avansat până în optimi Daria Saville (28 de ani, 409 WTA). Care a pornit din calificări, trecând de Rakhimova (112 WTA) şi de Frech (88 WTA), pentru ca apoi, pe tabloul principal, să facă următoarele victime: Zhang (41 WTA), Jabeur (10 WTA) şi Mertens (23 WTA). 

Cine e însă Daria Saville? 

Născută la Moscova, Daria joacă de ani buni în circuitul WTA, doar că, până în decembrie 2021, o chema Daria Gavrilova. Apoi, după ce s-a măritat cu jucătorul australian de tenis, Luke Saville (28 de ani, 719 ATP), Daria şi-a schimbat numele de familie. Asta după ce, începând din 2015, ea îşi schimbase şi naţionalitatea, obţinând paşaport australian, ţară pe care o reprezintă acum.

Daria Saville (fosta Gavrilova) are un titlu WTA, la simplu, în palmares, câştigat la New Haven, în 2017. 

La un moment dat, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, Daria a dispărut din circuitul WTA şi n-a mai avut niciun meci, între august 2019 şi septembrie 2020. Şi nici după ce s-a refăcut, Daria nu prea a jucat. Dovadă că, în 2020 a avut cinci apariţii pe teren, iar în 2021 la fel. Din această cauză, clasamentul ei de final de an a suferit, după cum se poate vedea mai jos:

*2019: 242 WTA

*2020: 450 WTA

*2021: 419 WTA 

În acest sezon, în schimb, Saville are deja 15 partide: 10 victorii, 5 înfrângeri. Iar parcursul de la Indian Wells i-a asigurat un salt fabulos, de 160 de locuri! În ierarhia live, actualizată în timp real, Saville se află acum pe locul 249 WTA.

În optimile de la Indian Wells, Daria Saville o va întâlni pe grecoaica Maria Sakkari (6 WTA).

2016 şi 2017 sunt sezoanele în care Daria Saville a avut cele mai bune rezultate la un Grand Slam, atingerea optimilor la Australian Open.   20 WTA e cel mai bun loc pe care l-a avut Daria Saville în ierarhia mondială, atingând această performanţă în august 2017.   4.165.807 de dolari a câştigat Daria Saville din tenis până acum.  
Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!