O sportivă fără pereche în România: e campioană şi la canotaj, şi la gimnastică!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniela Druncea (stânga) şi fetele de aur din barca de 8+1 FOTO WorldRowing.com

6 medalii are Daniela Druncea în palmares la competiţiile majore: una ca gimnastă, cinci din postura de cârmaci al bărcii de 8+1.

După o perioadă dificilă, canotajul românesc se întoarce uşor-uşor în ape mai limpezi. La Sarasota, în Statele Unite, România a cucerit două medalii de aur la Campionatul Mondial prin echipajul feminin de 8+1 (Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea şi Daniela Druncea) şi prin echipajul de dublu vâsle feminin categorie uşoară (Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă).

Performanţele întăresc în bună măsură prestaţiile de la Europenele din acest an, de la seniori şi Under 23, competiţii la care România a câştigat patru, respectiv zece medalii.La 8+1, fetele noastre au devansat Canada şi Noua Zeelandă în finală, iar barca-regină a canotajului românesc a câştigat a 23-a medalie la Campionatele Mondiale.

Acel „plus unu“ înseamnă cârmaciul, iar în cazul nostru este o fată cu totul specială. Daniela Duncea, 27 de ani în noiembrie, din Buftea, a practicat gimnastica până la cel mai înalt nivel. A cucerit medalia de bronz cu echipa la Mondialul din 2007, dintr-o echipă din care mai făceau parte Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa, şi a fost rezerva lotului la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008.

Dezamăgită pentru că nu a prins prima echipă în China, Dana Druncea s-a lăsat de gimnastică după 14 ani şi s-a apucat de canotaj în 2009, iar rolul de cârmaci i s-a potrivit mănuşă. Această poziţie este rezervată unui sportiv de talie mică, capabil să ţină direcţia bărcii,să stabilească strocul şi să-şi încurajeze în permanenţă colegele. Cum Dana practicase gimnastica, era mică de statură şi înţelegea exact prin ce trece un sportiv în momentele de maxim efort, s-a integrat perfect în barcă, fiind liantul dintre antrenor şi canotoare. 

"Pentru mine este minunat. Durerea din 2008, când n-am concurat la Beijing ca gimnastă, s-a transformat acum într-o mare bucurie. Ceva de nedescris. Mă bucur că încurajările mele dau roade, e minunat să văd că echipa reacţionează", povesteşte Daniela Druncea, campioana de 153 de centimetri şi 50 de kilograme.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie