Halep, o fostă jucătoare de tenis: detaliul care demonstrează cum cariera Simonei s-a oprit în 2022

0
Publicat:

Când era pe val, Simona Halep (32 de ani) era înconjurată de oameni cu diferite sarcini. Astăzi, scoasă din tenis de un an și jumătate, fosta ocupantă a locului 1 mondial e înconjurată de avocați.

Simona Halep a avut ultima dată racheta în mână, în cadrul unui turneu, pe 29 august 2022

Și, având în vedere că avocații costă mult, „Simo“ a renunțat la niște angajați care, în situația ei actuală, erau inutili. De pildă, a dispărut din staff antrenorul. Patrick Mouratoglou (53 de ani), ultimul om care a ocupat această funcție, tocmai a reluat colaborarea cu fostul său elev, Holger Rune (Danemarca, 20 de ani, 7 ATP). Și oamenii care se ocupau, în trecut, de partea de comunicare în echipa lui Halep sunt mai puțini activi acum. Iar asta se reflectă în modul în care a fost abandonat, pur și simplu, site-ul oficial al Simonei Halep.

Ultima știre e despre ultimul titlu

Lansat acum vreo șase ani, simonahalep.com n-a fost niciodată un site la nivelul performanțelor unei câștigătoare de Grand Slam. Dar măcar era actualizat, din când în când. De vreo doi ani însă, de când au apărut problemele Simonei cu dopajul, și acest site a „murit“. Poate fi accesat, în continuare, atât în varianta de limba română, cât și în engleză, dar se vede că administratorii site-ului l-au abandonat.

La rubrica de știri, ultimul articol datează din 15 august 2022 și e despre triumful lui Halep la Rogers Cup, după o finală câștigată cu Beatriz Haddad Maia. Acesta a fost titlul cu numărul 24 din cariera lui „Simo“. Și ultimul pe care l-a cucerit. Pentru că, după ce a învins-o pe sportiva din Brazilia, Halep a mai disputat doar două partide în circuit: 6-4, 3-6, 6-3 cu Potapova la Cincinnati (a abandonat apoi, înaintea meciului din turul II cu Kudermetova) și 2-6, 6-0, 4-6 cu Daria Snigur în turul I de la US Open. După acest meci la New York, românca a testat pozitiv pentru consum de Roxadustat.

Revenind la site-ul abandonat, o altă rubrică depășită de evenimente e cea cu stafful Simonei Halep. Aici, apar oameni care nu mai fac parte din echipa româncei. Patrick Mouratoglou (antrenor) și Nina Wennerstrom (manager sportiv) sunt doar două exemple în acest sens. De remarcat că pe tot site-ul simonahalep.com nu apare nicio informație despre scandalul de dopaj care a ruinat-o pe fosta ocupantă a locului 1 mondial.

„Simo“, compătimită de fostul antrenor

Audierile apelului depus de Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au readus cazul ei de dopaj în atenția lumii tenisului. Și, la trei săptămâni de atunci, curg, în continuare, reacții despre cum s-a ales praful de cariera româncei. Artemon Apostu-Efremov, fostul antrenor al Simonei, a compătimit-o, la rândul său, pe aceasta, comentând situația ei pentru site-ul sport.ro.

E clar: ea a căzut, cumva, într-o capcană. Eu, știind-o pe Simona, am văzut cum a fost mereu extrem de atentă la aceste detalii (n.r. – consumul de suplimente). Declarația lui Mouratoglou a venit foarte târziu și a fost cu jumătate de măsură. N-a spus: <<Sunt vinovat, îmi asum, echipa mea a greșit>>. A zis că se simte responsabil. Ce e mai rău în situația asta e că Halep va fi singura care va plăti. Oricum, a plătit deja, timp de doi ani. Cumva, Mouratoglou a reușit să se strecoare. Simona a rămas singură în fața reflectoarelor pentru foarte mult timp. Nu știu dacă a fost o strategie sau așa s-a întâmplat, pur și simplu“, a spus Artemon Apostu-Efremov (44 de ani).

6

octombrie 2026 e data la care va expira suspendarea Simonei Halep, dictată de Sport Resolutions, dacă pedeapsa nu va fi micșorată de TAS.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie