„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) are două meciuri în 2024 – la al doilea a abandonat în setul doi -, un total de 11 puncte, dar tocmai a înregistrat un salt de zece locuri în ierarhia mondială, de pe 1.149 WTA pe 1.139!

Simona Halep. FOTO: Arhiva Adevărul

Din păcate, această ascensiune nu o încălzește nici pe fosta ocupantă a locului 1 WTA, nici pe fanii săi. Pentru că, potrivit ultimelor informații, Halep va sta pe tușă aproape două luni, după accidentarea de la genunchi care i-a forțat abandonul la Trophee Clarins. De acum, obiectivul Simonei ar fi unul fără legătură cu marea performanță: prezența la demonstrativul de la Cluj, pe 15 iunie, în cadrul Sports Festival!

Așadar, e lesne de înțeles de ce lumea nu se entuziasmează, în condițiile în care speranțele erau legate de prezența Simonei la French Open (20 mai – 9 iunie) și apoi la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august). Din păcate, primul obiectiv a căzut chiar înainte ca Halep să se accidenteze din nou. Pentru că organizatorii Roland Garros au refuzat să o treacă pe lista wild-card-urilor, preferând să meargă pe formula clasică: șase franțuzoaice invitate pe tablou, plus câte o jucătoare din Australia și SUA, provenite din alte țări organizatoare de Grand Slam. Iar decizia lor a fost salutată de Andrew Stutz, într-un text dur publicat pe lobandsmash.com și preluat, parțial, de spotmedia.ro. În articolul său, Stutz a insistat pe o idee foarte răspândită în lumea „sportului-alb“: jucătorii implicați în cazurile de dopaj nu trebuie să primească invitații la turneele de Grand Slam!

French Open a luat decizia corectă în privința Simonei Halep“, și-a intitulat Stutz textul. Mai departe, după ce a trecut în revistă numele tuturor vedetelor care s-au aflat în situația româncei, excluse de pe lista wild-card-urilor, Andrew Stutz a dedicat un capitol important cazului Simonei.

Probabil, cea mai zgomotoasă reacție, după publicarea listei wild-card-urilor, a venit din partea fanilor Simonei Halep. Deciziile date în cazul ei de dopaj, atât din partea ITIA, cât și TAS, au fost complicate și, în unele momente, confuze. Totuși, un lucru care continuă să fie înțeles greșit e că Halep n-a fost absolvită de orice vină în această poveste. Da, a câștigat la apel și sancțiunea primită a fost redusă. Dar, în niciun caz, n-a fost iertată de tot. Nu s-a considerat că n-a greșit cu nimic. TAS a acceptat argumentul Simonei privind contaminarea unui supliment cu Roxadustat și lipsa intenței de a se dopa. Dar asta n-a însemnat că Halep n-a greșit cu nimic. De altfel, suspendarea ei a fost redusă la 9 luni, nu anulată de tot“, a continuat autorul textului de pe lobandsmash.com.

Mai departe, Andrew Stutz a comentat decizia organizatorilor Roland Garros: „Federația Franceză de Tenis a luat, în trecut, niște decizii dubioase. Dar ea a adoptat o poziție corectă acum, transmițând că nu vor fi acordate wild-card-uri pentru sportivii care revin după suspendări pentru dopaj. La fel s-a întâmplat și în 2017, în cazul Mariei Șarapova, aflată într-o situație similară cu Halep acum. La vremea respectivă, președintele federației franceze, Bernard Giudicelli, a și explicat, în mod clar, că Șarapova n-a primit wild-card, fiindcă i s-a redus suspendarea, dar ea a fost pedepsită pentru dopaj, indiferent dacă a intenționat să trișeze sau nu“.

Concluzia lui Andrew Stutz? Una categorică: „Indiscutabil, Simona Halep atrage fanii în tribune, oriunde i se dă un wild-card. Dar rămân de părere că Federația Franceză de Tenis a procedat bine, refuzând să o cheme la un Grand Slam. Dacă Halep vrea să revină în acest sport, ea trebuie să o ia de jos, începând cu turneele mici“.

Avem șapte românce în calificările French Open 2024

*Paar (fără clasament) – Niemeier (97 WTA) 0-6, 1-6

*Ruse (152 WTA) – Gibson (191 WTA) 6-1, 6-1

Gabriela Ruse o va întâlni pe Lamens (148 WTA) în turul II.

*Bara (215 WTA) – Jakupovic (227WTA)

*Mitu (230 WTA) – Jeanjean (143 WTA)

*Bulgaru (204 WTA) – Falei (175 WTA)

*Todoni (181 WTA) – Danilovic (125 WTA)

*Dinu (229 WTA) – Ormaechea (929 WTA)

Restul meciurilor se vor juca astăzi. Fiecare sportivă trebuie să lege trei victorii pentru a ajunge pe tabloul principal.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Pasageri evacuați din Aeroportul Dublin ca „măsură de siguranță”. Zborurile ar putea fi afectate
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Producții record de cereale și rapiță. Ministrul Agriculturii: „Rezultatul sprijinului corect acordat fermierilor”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”