Geniile din sportul minții sunt în România. Astăzi începe a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025

0
Publicat:

Fostul mare șahist Garry Kasparov a deschis, marți, la București, Superbet Chess Classic România, a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025 care se desfășoară la Grand Hotel din Capitală în perioada 7-16 mai.

Kasparov, fondatorul circuitului GCT, a efectuat prima mutare simbolică a competiției la ceremonia de deschidere împreună cu Constantin Bracon, reprezentantul ASP Oradea, club dedicat dezvoltării baschetului adaptat către care vor merge toate încasările din biletele vândute la etapa de la București a turneului.

Fostul mare șahist a declarat în cadrul evenimentului că prin circuitul Grand Chess Tour, ajuns la a 10-a ediție, șahul și-a găsit locul în societatea modernă.

Lumea se schimbă, dar anumite lucruri român la fel și chiar devin mai bune. Așa cum este cazul evenimentelor organizate la București de Superbet. Iar cu etapa din Brazilia, de la Sao Paolo, turneul a devenit cu adevărat unul global. Din ce în ce mai multe țări găzduiesc etape, iar faptul că acest turneu a ajuns la cea de-a zecea ediție ne arată că șahul și-a găsit locul pe care îl merită în societate. În întreaga mea carieră și după aceea mi-am dorit ca șahul să fie un sport respectat și bine integrat în societatea modernă. Grand Chess Tour a ajuns la finalul unui ciclu de zece ani, dar în același timp se află la începutul altuia. Așa că pot să anunț azi că anul viitor ne vom revedea din nou aici, la București, la acest minunat eveniment”, a menționat Kasparov.

Președintele Federației Române de Șah, Vlad Ardeleanu, a declarat la rândul său că se bucură de faptul că această importantă competiție are loc la București în anul în care FRȘ împlinește 100 de ani de la înființare.

România se mândrește cu Deac

Nu putem decât să ne bucurăm că încă o dată avem aici, la București, legendele șahului mondial, precum Gary Kasparov și Viswanathan Anand, și cei mai buni jucători. Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la înființarea Federației Române de Șah și aș putea spune că în toată această perioadă am fost în prim planul șahului mondial. Am dat lumii șahiste mondiale 28 de Mari Maeștri și 18 de Mari Maestre, am câștigat 7 medalii olimpice și am dat lumii cel mai tânăr mare maestru, pe Bogdan Deac, în 2016. El este azi aici și va juca în acest prestigios turneu. Am ajuns la cea de-a șasea ediție de Grand Chess Tour la București și cu această ocazie le transmit tuturor să vină alături de șah și alături de federație”, a precizat Ardeleanu.

Cei zece jucători care participă la etapa de la București a Grand Chess Tour 2025 sunt: Fabiano Caruana (SUA), Gukesh Dommaraju (India), Nodirbek Abdusatorov (Uzbekistan), Alireza Firouzja (Fanța), Wesley So (SUA), Levon Aronian (SUA), Praggnanandha Ramesh Babu (SUA), Jan-Krzysztof Duda (Polonia), Maxime Vachier-Lagrave (Franța), Bogdan Daniel Deac (România).

Tragerea la sorți a meciurilor de la București s-a făcut cu ajutorul unei monede aniversare lansate de Monetăria Națională cu ocazia centenarului Federației Române de Șah.

Astfel, programul partidelor din prima zi a etapei de la București este următorul: Jan-Krzysztof Duda - Fabiano Caruana, Alireza Firouzja - Maxime Vachier-Lagrave, Wesley So - Bogdan Daniel Deac, Levon Aronian - Nodirbek Abdusatorov și Gukesh Dommaraju - Praggnanandha Ramesh Babu.

Grand Chess Tour (GCT) marchează anul acesta al zecelea an de existență și adăugă o nouă țară-gazdă, Brazilia, pe lângă cele patru, unde se desfășoară deja în mod tradițional - SUA, România, Polonia și Croația. Fondul de premiere va fi mai mare decât anul trecut, ridicându-se la aproape 1,6 milioane de dolari.

Etapa de la București a circuitului Grand Chess Tour 2025, cu premii în valoare de 350.000 de dolari, se va desfășura în perioada 7-16 mai la Grand Hotel din Capitală.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului