Spovedania Andreeei Raicu despre poza nud, care a creat vâlvă pe Internet: „Nu i-am spus mamei că pozez goală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Raicu a şocat la 43 de ani! Vedeta a pozat nud, iar fotografia expusă pe reţelele sociale, chiar de către curajoasa vedetă, a făcut furori! Andreea a realizat fotografia în costumul Evei în perioada pandemiei, atunci când, la îndemnul unor prieteni buni, a făcut un pictorial cât se poate de sexy. Mama ei, însă, nu a ştiut de „isprava” fiicei sale.

Invitată la „Teo Show”, Andreea Raicu a explicat cum a reuşit să treacă dincolo de orice inhibiţii şi să pozeze nud la 43 de ani. „Am postat poza asta şi mi-am asumat. Nu m-am gândit că va avea un astfel de impact. În timpul pandemiei, în care am stat în casă, împreună cu Alex Gâlmeanu şi o prietenă, am decis să fac un shooting, pentru a rămâne cu o amintire. Nu m-am gândit nici o clipă că o să postez ceva. Nu a fost confortabil să pozez aşa, nu sunt obişnuită cu astfel de fotografii. O prietenă mi-a zis să pun fotografia pe Instagram, aşa mi-a venit ideea. A fost o ieşire din zona de confort. Nu înţeleg de ce trebuie să dau explicaţii pentru asta. Mamei mele nici nu i-am spus că pozez goală. Nu am avut curajul, probabil că a văzut acum în ziare”, a declarat Andreea Raicu, prezentă în emisiunea de la Kanal D.

Citeşte continuarea şi vezi imaginea pe click.ro

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește