Românca Anamaria Vartolomei a câştigat Premiul César pentru cea mai bună speranţă feminină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Anamaria Vartolomei a fost recompensată, vineri seară, la cea de-a 47-a ediţie a premiilor César, distincţiile cinematografiei franceze, cu trofeul la categoria „cea mai bună speranţă feminină” pentru rolul din filmul „L'événement”.

Anamaria Vartolomei a fost recompensată, la doar 22 de ani, cu Premiul César pentru cea mai bună speranţă feminină.

Potrivit lepetitjournal.com, Vartolomei a mulţumit romancierei Annie Ernaux, al cărei roman autobiografic a inspirat această poveste a unui avort clandestin: „Textele dumneavoastră mi-au pus întrebări, m-au emoţionat, m-au schimbat. Mulţumesc regizoarei mele Audrey Diwan. Tu eşti frumoasa mea întâlnire în cinema. Sper că îmi vei păstra un loc în filmele tale. Talentul tău l-a descoperit pe al meu şi îţi datorez totul”.

Anamaria Vartolomei a concurat la categoria „cea mai bună speranţă feminină” alături de Noée Abita în „Slalom”, Salomé Dewaels în „Illusions perdues”, Agathe Rousselle în „Titane” şi Lucie Zhang în „Les olympiades”. 

Ceremonia premiilor César este difuzată de Canal+ şi prezentată de Antoine de Caunes.

În luna ianuarie a acestui an, băcăuanca Anamaria Vartolomei a fost desemnată cea mai bună actriţă din Franţa, la gala de decernare a Premiilor Lumières, pentru rolul din filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan şi câştigător al Leului de Aur la Veneţia.

Anamaria Vartolomei a fost desemnată câştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă, devansând nume mari din cinematografia franceză, precum Sophie Marceau sau Virginie Efira. 

De asemenea, „L’Evénèment” a fost desemnat cel mai bun film francez al anului 2021. El va putea fi văzut în 2022 şi în cinematografele din România.

„L’Evénèment” spune povestea din romanul scriitoarei Annie Ernaux, privind experienţa sa din timpul unui avort, pe când procedura era ilegală în Franţa anilor ‘60, iar acesta a fost primul rol principal pentru românca Anamaria. Ea a mai avut o nominalizare la Premiile Lumières la debutul în cinematografie, pe când avea doar 12 ani.

A copilărit la Dărmăneşti

De-a lungul timpului, trofeul Lumière pentru cea mai bună actriţă a mai fost câştigat de Isabelle Huppert, Fanny Ardant, Audrey Tatou, Marion Cotillard, Kristin Scott Thomas sau Lea Seydoux. La doar 22 de ani, Anamaria Vartolomei este anul acesta, din nou, şi una dintre revelaţiile Academiei Cesar.

Actriţa Anamaria Vartolomei s-a născut în 1999 şi a copilărit în satul Plopu (Dărmăneşti) din judeţul Bacău până la 6 ani. Părinţii săi emigraseră în Franţa încă de când ea avea 2 ani, astfel că a rămas în grija bunicilor, după care, la 6 ani, a plecat şi ea cu părinţii în Franţa.

A descoperit actoria la şcoală şi a debutat la vârsta de 10 ani, la Paris, în filmul „Mica mea prinţesă”, alături de celebra actriţă franceză Isabelle Huppert. Pe 27 decembrie 2021, Primăria Dărmăneşti i-a acordat distincţia „Oameni de valoare ai oraşului Dărmăneşti”.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cea mai bună actriţă din Franţa este din Dărmăneşti, Bacău. Românca Anamaria Vartolomei a devansat-o pe celebra Sophie Marceau

César 2022 -„Illusion perdues”, cele mai multe nominalizări. Anamaria Vartolomei a fost selectată la categorie „cea mai bună speranţă”

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online