La Oscar 2016 toată lumea câştigă. Nominalizaţii vor primi cadouri de peste 200.000 de dolari: de la jucării sexuale până la excursii în Israel şi Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oscar 2016. Premiile Oscar nu înseamnă numai recunoaşterea meritelor artistice, ci implică numeroase alte avantaje, de la promovare şi vizibilitate, până la cadouri consistente. La Oscar 2016, fiecare nominalizat la una dintre categoriile principale va primi obiecte în valoare de 232.000 de dolari.

Doar câţiva artişti vor ieşi învingători după gala Oscar 2016, primind prestigioasele statuete din aur. Iar un astfel de trofeu contează enorm în palmaresul unui artist, asta fără să luăm în calcul valoarea intrinsecă a statuetei (care este suflată cu aur şi cântăreşte 3,8 kilograme).

Câteva zeci de staruri sunt nominalizate la categoriile principale ale premiilor Academiei Americane de Film şi fiecare dintre ele va primi „atenţii“ în valoare de 232.000 de dolari – o sumă record, după ce în 2015 s-au alocat 125.000 de dolari, iar în 2014 doar 55.000 de dolari. Chiar dacă aceste cadouri nu vor substitui un premiu Oscar, cu siguranţă vor „îndulci“ înfrângerea. 

Oscar 2016: „Punguţa cu 232.000 de dolari“

Distinctive Assets, compania de marketing care s-a ocupat de aceste cadouri, susţine că „toată lumea câştigă“, iar „punguţa“ oferită fiecărui artist la gala Oscar 2016 conţine „un amestec fabulos şi amuzant de lucruri menite să îi emoţioneze şi să îi răsfeţe pe cei care îşi permit orice, dar care încă ştiu să savureze bucuria simplă de a primi un cadou.“

Sponsorii sunt generoşi la Oscar 2016, astfel că vor oferi actorilor şi regizorilor nominalizaţi, printre altele, produse cosmetice din game de lux (31.200 de dolari), bijuterii, dar şi hârtie igienică de lux (275 de dolari). De asemenea, printre recompense se numără şi şedinţe private cu nutriţionistul Jay Cardiello, care costă 1.400 de dolari, şi cu antrenorul de fitness Alexi Seletzky, pentru 900 de dolari. Artiştii vor mai beneficia şi de un abonament de un an prin intermediul căruia pot închiria maşini marca Audi (45.000 de dolari), însă cel mai ciudat element de pe listă este un voucher în valoare de 1.900 de dolari pentru cea mai nouă procedură de ridicare a sânilor, Vampire Breast Lift, care se realizează cu sângele pacientului care este mai apoi injectat în zona bustului pentru a fi revitalizată. Totodată, actriţele nominalizate vor primi jucării sexuale în valoare de 250 de dolari. 

Însă cele mai costisitoare cadouri de la gala Oscar 2016 sunt o excursie de zece zile în Israel, în valoare de 55.000 de dolari, şi un tur de 15 zile al Japoniei, de 54.000 de dolari. Lista completă a cadourilor poate fi consultată aici

Oscar 2016: Cine va primi râvnitul cadou

Artiştii care vor primi aceste cadouri sunt Bryan Cranston, Matt Damon, Leonardo DiCaprio, Michael Fassbender, Eddie Redmayne, Cate Blanchett, Brie Larson, Jennifer Lawrence, Charlotte Rampling, Saoirse Ronan, Christian Bale, Tom Hardy, Mark Rylance, Mark Ruffalo, Sylvester Stallone, Jennifer Jason Leigh, Rooney Mara, Rachel McAdams, Alicia Vikander, Kate Winslet, Lenny Abrahamson, Alejandro Iñárritu, Adam McKay, Tom McCarthy şi George Miller.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei