Cuzin Toma, live pe Facebook de pe holurile CREDIDAM: „De 6 luni, aştept să-mi justifice nişte bani pe care mi-i fură“. Contabila l-a ameninţat cu judecata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuzin Toma a dat de trei ori în judecată CREDIDAM FOTO Pro TV

Actorul Cuzin Toma (40 de ani) a vrut să afle care este formula de calcul a sumelor pe care Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) le datorează artiştilor, însă contabila a refuzat să-i explice şi l-a sfătuit să consulte singur legea, ameninţându-l chiar că îl dă în judecată pentru că „i-a stricat ziua de muncă şi i-a tulburat activitatea“.

Cuzin Toma, cunoscut pentru rolurile din filmul „Aferim!“ şi din serialul „Las Fierbinţi“, a transmis primul live pe Facebook din noul sediu al CREDIDAM. 

Actorul continuă lupta cu instituţia pe care a acţionat-o deja în instanţă de trei ori pentru a intra în posesia banilor ce i se cuvin din drepturile de autor. Azi s-a prezentat din nou şi le-a cerut reprezentanţilor CREDIDAM să-i explice cum sunt colectaţi şi repartizaţi banii artiştilor din drepturile de autor.

Ştefan Gheorghiu, directorul CREDIDAM, nu a ieşit însă din biroul său şi a refuzat să-i răspundă lui Cuzin Toma la întrebări. „De două ore încerc să vorbesc cu domnul Gheorghiu şi de câte ori încerc să aflu formula de calcul după care se împart banii artiştilor, domnul Ştefan Gheorghiu cheamă Poliţia“, a precizat Cuzin Toma, citat de agenţia News.ro.

„De şase luni, aştept să-mi justifice nişte bani pe care mi-i fură. Poate ştie Poliţia formula de calcul“, continuă actorul.

Contabila l-a acuzat că o umileşte şi i-a spus că nu are obligaţia să-i explice, sfătuindu-l să citească legea. 

„Aveţi obligaţia să ne explicaţi! Nu vă e ruşine? Ia auziţi ce spune doamna contabil, susţine că nu trebuie să ne explice nouă, că nu trebuie să justifice nici banii încasaţi, nici cei pe care ni-i dă nouă. Este incredibil aşa ceva, oameni buni!“, este replica lui Toma. 

În continuare, actorul insistă şi o roagă pe contabilă să-i explice de unde provin banii, dacă reprezintă drepturile de autor cuvenite de pe urma serialului „Las Fierbinţi“, din filmele sau din reclame. 

„Aveţi obligaţia să ne explicaţi. Dumneavoastră opriţi 30-40% din încasările pe numele meu. Explicaţi-mi suma! Mi-aţi dat 4.000 de lei, dar nu mi-aţi arătat pe ce. Pe ce este dată suma asta? Pe ce proiect mi-aţi dat acei bani? Sunteţi contabil, dumneavoastră trebuie să ştiţi formula de calcul după care calculaţi acei bani. Ce lege îmi arătaţi? Ce înseamnă formulă de calcul?“, a chestionat-o actorul pe contabilă fără a primi însă o clarificare.

Actorul susţine că angajatul CREDIDAM trebuie să răspundă la întrebările artiştilor. „Dumneavoastră trebuie să ştiţi legea, pentru că sunteţi contabil CREDIDAM şi împărţiţi banii. Cât costă secunda cu mine pe orice televiziune?“, a vrut să ştie Cuzin Toma.

Colectarea banilor o face CREDIDAM, iar repartiţia o face firma de repartiţie, susţine contabilul, care îl şi ameninţă pe artist: „Dumneavoastră mi-aţi stricat o zi de lucru. Vă dau în judecată că mi-aţi tulburat activitatea. Vă rog să încetaţi! Întâi să citiţi legea...“

În final, actorul nu a fost lămurit şi a promuis că se va întoarce la CREDIDAM şi în zilele următoare pentru a se lămuri cu privire la sumele pe care le încasează de la asociaţie.

Toma Cuzin a mai dat de trei ori în judecată CREDIDAM, pe care a poreclit-o sugestiv „CIORDIDAM“, susţinând că în anul 2012 nu i-a dat niciun ban, iar în 2013 a fost nevoit să facă scandal pentru a primi suma cuvenită. În vara anului trecut, şi colegul său din serialul Pro TV, Adrian Văncică, a acţionat în instanţă CREDIDAM. 

CREDIDAM este o asociaţie non-profit, înfiinţată în 1996. Scopul ei este de a colecta şi repartiza banii cuveniţi artiştilor interpreţi români şi străini, bani proveniţi din difuzarea înregistrărilor comerciale, între alţii, de posturile TV şi radio, operatorii de cablu, cinematografe, hoteluri, restaurante şi organizatori de evenimente.