Barack Obama a dezvăluit melodiile şi cărţile preferate în 2018 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama FOTO Guliver/Getty Images

Aşa cum obişnuieşte încă din perioada în care a fost preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama (57 de ani) a dezvăluit listele de cărţi, filme şi piese preferate în anul care se încheie.

Astfel, volumul „Becoming“, scris de Michele Obama, drama „Annihilation“, regizată de Alex Garland, şi piesa „Apeshit“, cântată de Beyonce şi Jay-Z, ocupă primul loc în listele de cărţi, filme şi melodii preferate de Barack Obama în 2018, potrivit news.ro. 

„Cum 2018 se apropie de final, continui o tradiţie preferată a mea şi împărtăşesc listele de sfârşit de an. Îmi iau un răgaz şi reflectez asupra anului prin cărţile, filmele şi muzica pe care le-am găsit cele mai provocatoare, inspiratoare sau care mi-au plăcut pur şi simplu. În plus, am ocazia de a scoate în evidenţă autori talentaţi, artişti şi povestitori, unii cunoscuţi, alţii de care poate nu aţi auzit până acum“, a scris el într-un mesaj publicat pe Facebook.

Primele trei cărţi din lista lui sunt „Becoming“, de Michelle Obama, despre care a spus că „este, în mod evident, preferata mea“, „An American Marriage“, de Tayari Jones, şi „Americanah“, de Chimamanda Ngozi Adichie.

Cât priveşte filmele, lui Obama i-au atras atenţia „Annihilation“, de Alex Garland, cu Natalie Portman şi Jennifer Jason Leigh în distribuţie, „Black Panther“, de Ryan Coogler, cu Chadwick Boseman în rol principal, şi „BlacKkKlansman“ al lui Spike Lee.

Lista filmelor mai cuprinde producţii ca „The Death of Stalin“, de Armando Iannucci, „Roma“, de Alfonso Cuaron, şi „Shoplifters“, de Hirokazu Kore-eda.

Primele trei piese preferate de fostul preşedinte american în 2018 sunt:

„Apeshit“, semnată The Carters (Beyonce şi Jay-Z)

„Bad Bad News“ a lui Leon Bridges

„Could’ve Been“, de H.E.R. (feat. Bryson Tiller)

În listă au mai fost incluse: „Make Me Feel“, de Janelle Monáe 

   

„Mary Don’t You Weep (Piano & A Microphone 1983 Version)“, de Prince

„Nina Cried Power“, de Hozier (feat. Mavis Staples)

   

„Wow Freestyle“, de Jay Rock (feat. Kendrick Lamar)

El a adăugat un album al „uneia dintre cele mai mari cântăreţe de jazz din toate timpurile“, care a murit anul acesta: „The Great American Songbook“, de Nancy Wilson.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?