A.G. Weinberger : „Am colaborat cu muzicieni de marcă“
0Artistul vorbeşte despre tenacitate, despre dorinţa de a deveni „cel mai bun chitarist“ şi despre experienţa „americană“.Weinberger a creat o nişă pentru muzica blues în România, gen pe care l-a îmbinat cu jazz, gospel şi rock.
„Adevărul“: De ce mergeţi aşa de des să cântaţi în SUA?
A.G. Weinberger: Toate lucrurile în viaţă au nişte coduri interne. Şi business-ul meu are dinamica lui şi regulile lui. Am plecat în America având o convingere: să deschid un drum, să obţin maxima peformanţă din munca şi chitara mea. Înainte de a începe campania de cucerire a Americii am mai făcut trei călătorii de „spionaj industrial“, în ’95, ’96 şi ’98. M-am dus să strâng toate datele despre acest business. Ştiam de la zece ani ce vreau să devin.
Cum a venit dorinţa de a vă realiza ca artist în America?
Nu neapărat ca artist, ci ca existenţă umană. Nu ştiu cum, dar am crezut în America de copil. America nu este o ţară, este un principiu. Orice idee, orice sămânţă are terenul fertil ca să prindă rădăcini şi să înflorească. Am crescut la Oradea şi urmăream cu mare interes emisiunile lui Carl Sagan despre univers, la televiziunea maghiară. Şi au mai fost concertele lui Leonard Bernstein. Toate astea m-au marcat.
Cum descrieţi experienţa americană?
Multiplă, uluitoare. În 2000 aveam 3.000 de dolari în buzunar şi mergeam să fac o carte despre festivalul de blues de la Chicago. Între timp am primit o ofertă să cânt cu regretatul Son Seals şi mi s-au deschis multe uşi. A mai apărut un avocat care, pentru 1.500 de dolari mi-a schimbat statutul de turist în cel de rezident cu drept de muncă.
Am început să cânt la New York cu muzicieni extraordinari - de la Billy Joel la Ray Charles. M-am înscris în sistemul „muzicieni caută trupe şi invers“, un fel de matrimoniale muzicale. Aşa am primit un telefon de la Sandy Brooks, cântăreaţă de country din Nashville, care căuta chitarist. Cu Sandy am plecat în turneu timp de şapte luni şi jumătate. Am parcurs 37.000 de mile, adică aproape 60.000 de kilometri. Apoi, Sandy ne-a anuţat că ea se opreşte pentru că era însărcinată.
Aşa, pur şi simplu, v-aţi oprit?
Sandy a avut grijă ca băieţii din trupă să primească un job nou. Am ajuns în Canada, la o doamnă cu mână de fier care o impresaria pe fiica ei, Lori. Lori nu prea voia să cânte, dar mama ei, o fostă cântăreaţă, o forţa. Ajunşi în Vegas, am dezertat, la propriu. Mama lui Lori, care ne plătea cu 1.200 de dolari pe săptămână, a fugit cu banii pe ultimele trei săptămâni. Aşa am rămas în Las Vegas ai nimănui, cu câţiva dolari în buzunar.
Paradoxal, în oraşul în care banii curg din tonomate, eraţi lefter!
Nu aveam bani pentru o locuinţă curată şi am închirat o cameră la cel mai ieftin hotel, cu 19 dolari pe săptămână. Un local care colcăia de drogaţi şi infractori, cu baie la comun, în capătul holului. Aproape patru luni durat perioada asta neagră. Hainele, chitara, staţia, le-am închis într-o cutie de valori, la gară, altfel aş fi rămas fără ele.
Şi tot un paradox american, aţi fost propus la premiile Grammy...
La Grammy este ca şi la Oscar. Nu am intrat în selecţia finală pentru că nu am avut cei 200.000 de dolari necesari promovării, dar acea participare mi-a adus calitatea de membru votant. Acum primesc ca să ascult şi să votez mii de piese. Credeţi că am timp să le ascult pe toate?
Sunteţi în turneul „Interzis FM“. De ce acest titlu?
În afară de postul de radio public şi câteva locale, nu prea auziţi muzica mea. Răspunsul este „nu eşti pe target“ din partea unor manageri de programe care nu au pedigree şi pregătire muzicală. Lucrurile valoroase sunt de nişă, iar rostul celor care cred în muzica bună este să întărească nişa.
Un artist „multinaţional“
A.G. Weinberger (44 de ani) a primit premiul pentru cel mai bun disc de jazz al anului 1997. Primul său album american a fost înregistrat la începutul lui 2005, fiind produs de celebrul Tom Hambridge. În 2007 a fost propus pentru premiile Grammy la nouă categorii, pentru albumul „Nashville Calling“.
La Grammy este ca şi la Oscar. Nu am intrat în selecţia finală pentru că nu am avut cei 200.000 de dolari necesari promovării.
A.G. Weinberger
muzician