Ziua Copilului, sărbătorită de televiziunile din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de clovni şi tineri actori „Zurli“ FOTO TVR 1

Cu ocazia zilei de 1 iunie, posturile TV din România au organizat diferite emisiuni şi programe tv cu specific pentru copii. Pentru ca toţi cei mici să se bucure de ziua lor, TVR 1, Digi TV şi Prima TV au introdus în grila de programe emisiuni cu şi despre copii.

Pe 31 mai de la ora 21.00, copiii, împreună cu părinţii lor vor putea urmări la TVR 1, emisiunea „O dată-n viaţă“, a cărei gazdă este Iuliana Tudor. Trei voci tinere – dar nu şi fără experienţă pe scenele lumii – vor păşi în Studioul 1 al Televiziunii Române, pentru o ediţie specială a emisiunii.

Jennifer Dumitraşcu, o mai veche prietenă a telespectatorilor TVR va reprezenta Ardealul, alături de Marius Ciprian Pop, Ştefan Cristian Atîrgoviţoae va reprezenta Moldova împreună cu Daniela Condurache şi Maria Cristina Crăciun, cea de-a treia concurentă a ediţiei speciale „O dată-n viaţă“ va îmbrăca un costum popular muntenesc, alături de Gheorghiţa Nicolae.

Alături de cei trei invitaţi vor mai fi şi alţi copii talentaţi, care vor cânta şi vor dansa pe ritmurile Orchestrei Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Şi adulţii, în frunte cu gazda Iuliana Tudor, vor intra în jocul micilor invitaţi şi vor petrece ca pe vremea copilăriei.

Tot la TVR 1, pe 1 iunie familiile vor putea urmări programul special dedicat copiilor de pretutindeni, „Copilărie pentru toţi“. Programul va rula de la ora 11.00 şi va fi transmis în direct de la AFI Cotroceni. TVR 1 dedică celor mici un spectacol de muzică, jocuri, magie şi concursuri.  Programul are şi o componentă socială, fiind dedicat şi persoanelor sprijinite de Fundaţia HHC România care se ocupă de minori salvaţi de la abandon şi din instituţiile de tip orfelinat.

Timp de o oră şi jumătate, Sonia Argint Ionescu va antrena copiii la jocuri şi concursuri şi le va prezenta spectacolul pregătit. Violonistul Alexandru Tomescu şi Sorin Dănescu, alături de trupa Diesel, sunt invitaţii speciali ai evenimentului. Alexandru Tomescu va interpreta „Capriciul 24“ de Niccolo Paganini, în variantă rock. De altfel, violonistul a dedicat întreg turneul „Stradivarius Bach to Basics“ din acest an copiilor sprijiniţi de HHC România.

De 1 iunie la Digi24, în cadrul emisiunii „Jurnal pentru copii“, Laura Teodoru, Adriana Muraru, Alice Iacobescu si Stelian Muscalu vor povesti, cu sinceritate, cum reuşesc să facă faţă celei mai grele profesii, cea de părinte.

În săptămâna dedicată copiilor, de pe 27 mai până pe 1 iunie, Digi24 a derulat campania „Născut în România“, care a arătat cât de aproape sau cât de departe sunt copiii din România de ceea ce părinţii lor îşi doresc pentru ei. Prin intermediul a 30 de reportaje, Digi24 a încercat să identifice cauzele care plasează România pe ultimul loc dintr-un număr de 29 de ţări la capitolul bunăstarea copiilor. În cadrul emisiunii au fost intervievate diferite personalităţi, printre care Dan Bordeianu (interviul va fi difuzat sâmbătă de la ora 9.30), care a mărturisit că încă se simte copil: „Categoric, păi eu sunt copil în continuare, nu se vede pe mine?  Ştii de ce mi-am lăsat eu barbă, ca să mă ia lumea în serios“ şi Grigore Cartianu (interviul va apărea duminică la ora 9.30), „veteranul“ jurnalismului românesc.

Weekendul dedicat copiilor se va încheia cu Campania „Pune-ţi o dorinţă“ lansată de Prima TV. De această dată, Florian Ghimpu, prezentatorul emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite“, este vedeta care i-a îndeplinit dorinţa unei fetiţe din Satu Mare. Delia Anton (6) şi-a dorit să-l cunoască pe Florian Ghimpu, prezentatorul emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite” de la Prima TV, şi să vină în platoul show-ului ca să-l provoace la dans.

Dorinţa micuţei a fost îndeplinită. Florian Ghimpu a aşteptat-o la studiourile Prima TV şi a întâmpinat-o ca pe o adevărată vedetă. Fetiţa a văzut unde se filmează emisiunea ei preferată şi, pentru că era invitata principală a ediţiei ce urma să fie filmată, Delia a mers şi la machiaj. Fără emoţii, micuţa a urcat pe scaunul roşu şi i-a povestit prezentatorului vrute şi nevrute, după care l-a învăţat să danseze. La final, Delia i-a mulţumit lui Florian că i-a îndeplinit dorinţa şi că a facut-o atât de fericită.


Dacă vreţi să vedeţi cum a decurs întâlnirea cu Florian Ghimpu, ce s-a întâmplat în faţa, dar mai ales în spatele camerelor de luat vederi, nu rataţi povestea micuţei Delia, duminică, 2 iunie, înainte de jurnalul „Focus“, la Prima TV.


 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online