VIDEO Gabriel Cotabiţă, ironii la adresa Deliei, pe scena iUmor: Ţi-ai distrus cariera făcând televiziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a avut o apariţie într-o ipostază inedită pe scena show-ului „iUmor“, unde a prezentat un număr de roast (spectacol de comedie cu glume răutăcioase) în cadrul căruia i-a ironizat pe cei trei membri ai juriului, pe prezentatori şi nu numai.

Primele „victime“ au fost colegii de breaslă: „Nu am mai văzut aşa multă lume de pe vremea când mă uitam la publicul lui Holograf. Erau oameni care veneau cu brichete. Acum vin cu lumânări. La fel ca şi la Iris, trebuie să vii cu lumânări. Ar trebui să se ducă să dea un spectacol pe Dealul Mitropoliei, ca să-şi aducă aminte cum e să ai public. 

Trupe care mai cântă astăzi, respectiv Direcţia 5. Ştiţi de unde vine numele ăsta? Era o formulă complicată prin care s-a calculat numărul cărărilor pe care pleacă acasă membrii trupei după concert. 

În 1983 am intrat în formaţia Holograf. La un turneu pe care trebuia să îl susţinem în Rusia eu nu am plecat pentru că nu mi s-a dat viză, aşa că am fost nevoit să îl las pe Bittman în locul meu. După cum vedeţi, în numai 20 de ani a ajuns să prezinte emisiuni de copii. 

La un moment dat, am înfiinţat o formaţie care se numea VH2, pentru că simţeam o nevoie de ceva, o nevoie imensă: nevoia de bani. Ne-a plăcut să demonstrăm că poţi avea succes şi la bătrâneţe, ca să aibă şi Temişan încredere în el. Îmi pare rău că nu am înscris şi eu o piesă la Eurovision. Nu de alta, dar m-am uitat la concurs şi puteam să mă calific, chiar şi atunci când eram în comă

Să mă ierte colegii că am spus ce am spus. Fără ei nu aş fi fost azi Gabriel Cotabiţă, aş fi fost nimeni. De exemplu Tudor Chirilă“, a spus artistul pe scena de la „iUmor“. 

A urmat apoi tirul de glume la adresa juraţilor. Prima vizată a fost Delia, cea care i-a fost naşă de cununie la nunta cu Alina Gabriela Muntea­nu (35 de ani):

„Ţi-am spus de multe ori că eşti adorabilă, pentru că nu am avut puterea de a-ţi spune adevărul. Ai făcut multe lucruri în viaţa personală care îţi puteau distruge cariera, însă tu ai ales drumul cel mai greu: ai distrus-o făcând televiziune. Uită-te la Mihai, de exemplu, e un actor cunoscut, a început în celebrul serial La Bloc, unde a avut un rol în care a intrat la secunda 40 şi a ieşit la secunda 42. Eşti exact ca mine când eram tânăr. Poate aveam ceva mai mult păr, poate aveam mai mult talent, mai multă carismă, dar am vorbit cu ceva reprezentante ale sexului frumos şi am aflat că eşti gigantic... când vine vorba de ego. E adevărat că acasă, deasupra patului, ai o oglindă în care nu se vede decât partea ta? Ştiu că îţi e frică să te însori, ăsta e singurul motiv pentru care te iert că nu ai fost la nunta mea, de zgârcit ce eşti. Nu trebuia să aduci niciun ban, puteai să trimiţi cadoul. 

Chelule, nu ştiu nimic despre tine, decât că eşti un om foarte serios. Cred că e foarte greu să fii aici, pe scaunul ăsta, şi de altfel şi pentru noi, pentru că nu ai ce să ne spui. Ai fi fost foarte bun la Vocea României, că ar fi avut nevoie de cineva să taie iarba. Eşti de mult timp în industria muzicală, nu ştii note, dar asta nu contează, nu-ţi trebuie. Am aflat că este şi un băiat numit Şerban Copoţ. Nu am ştiut că prezintă emisiune. Eu mă uit la iUmor, dar cred că am clipit când a trecut el pe acolo“.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie