Octavian Strunilă s-a întors în „Ferma Vedetelor“, iar concurenţii se pregătesc de ultimul duel înaintea finalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Strunilă va încerca să negocieze pentru a primi locul unuia dintre concurenţii ajunşi în finala „Ferma vedetelor“ FOTO Pro TV

Cei cinci concurenţi rămaşi în „Ferma vedetelor“ au avut parte de o serie de surprize odată cu întoarcerea lui Octavian Strunilă, în rol de poştaş. Rând pe rând, artiştii au avut parte de întâlniri cu oameni dragi pe care nu i-au mai văzut de la intrarea în concurs, iar Lili Sandu s-a bucurat de două ori deoarece a primit şi vesta de fermierul săptămânii.

Presiunea votului decisiv şi  epuizarea psihică încep să pună stăpânire pe fermieri, care îşi creează tot felul de scenarii. Maria a dat startul negocierilor pentru susţinerea la votul decisiv pentru cei trei care vor merge în finală. „Eu împart cu tine dacă câştig“, i-a spus ea Elenei Lasconi.

Pe de altă parte, la ieşirea din concurs, Sorana a lăsat-o pe Lili Sandu la conducerea fermei. „I-a cam ţinut destinul în mâini lui Paul cu această decizie“, a mărturisit Lili. 

Venirea poştaşului Strunilă a adus multă bucurie în rândul concurenţilor. „Nu te îmbrăţişez că te rup în două“, i-a spus actorul lui Paul. „Mi-a fost dor de oamenii aceştia şi de casă“, a mărturisit Octavian. El a venit cu surprize foarte mari pentru fermieri, iar prima pe lista lui a fost Maria. Ea s-a întâlnit cu mama ei la una dintre căsuţele dueliştilor, iar momentul în care s-au văzut după atât de mult timp a fost foarte emoţionant: „Când am deschis uşa şi am văzut că este mama... nu pot să explic sentimentul acela.“ 

ferma vedetelor

Următorul pe listă a fost Vasile, care a rupt-o la fugă până la poartă, unde s-a întâlnit printre măslini cu cumnatul său, care îi este foarte apropiat. Lili a primit vizita celui mai bun prieten al ei şi s-a bucurat extrem de mult când l-a vazut. 

Totuşi, Lili nu a fost scutită de a decide cine sunt servitorii săptămânii, alegându-i pe Vasile şi Elena. „Binînţeles că mă aşteptam să fiu pusă servitor de Lili“, a mărturisit Elena, iar Vasile a completat: „Calculele sunt făcute.“ 

ferma vedetelor

După ce a primit vestea că va fi servitoare, Elena a primit şi o mare bucurie. Ea l-a găsit pe soţul ei în camera fermierului: „Când l-am văzut am fost foarte uimită şi am început să tremur un pic.“

În această seară, de la ora 20.30, Strunilă dă startul negocierilor pentru un loc în fermă. El este dispus să plătească bani grei pentru a face schimb de locuri cu unul dintre cei ajunşi atât de aproape de marea finală. Dacă va ceda vreun fermier tentaţiei şi cine va fi ales pentru a merge la ultimul duel înainte de marea finală, rămâne de văzut la Pro TV. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor