„Insula iubirii“ începe la Antena 1 cu noutăţi pentru concurenţi, dar şi pentru telespectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Vâlcan este prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii“ FOTO Antena 1

Din 8 mai, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20:30, la Antena 1 începe cel de-al treilea sezon „Temptation Island – Insula iubirii“ cu noi poveşti în care concurenţii intră mai conştienţi ca niciodată de tentaţia seducţiei. Cinci cupluri care îşi vor scrie propriile poveşti mai rapid, mai pasional şi mai dramatic.

În cele două sezoane ale emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii“ difuzate până acum de Antena 1, zece cupluri au trăit cea mai intensă experienţă pe care viaţa le-a putut-o oferi în Thailanda. Au călătorit 10.000 de kilometri pentru a descoperi ceea ce se ascundea în inima lor. I-au surprins pe toţi cei care i-au privit, s-au surprins pe ei înşişi, dar şi pe partenerii lor. Au fost lacrimi şi jurăminte, suferinţă şi durere. Dar „Insula iubirii” le-a adus concurenţilor şi senzualitate, ispite, certitudini şi adevăruri. 

O lună de miere de 24 de ore înaintea despărţirii

Cel de-al treilea sezon aduce mai multe noutăţi, atât pentru cupluri, cât şi pentru telespectatorii Antena 1. Odată ajunşi în Thailanda, cuplurilor li se mai oferă o şansă. Concurenţii nu se vor despărţi de partener imediat, ci vor avea încă 24 de ore petrecute împreună, ca într-o adevărată lună de miere, în cinci resorturi de lux, cu cele mai romantice decoruri. 24 de ore în care vorbele nespuse să fie spuse, în care dragostea lor să fie consolidată în faţa celor mai tentante şi mai seducătoare ispite. 24 de ore în care vor fi, de asemenea, monitorizaţi şi filmaţi în fiecare minut, ca pe toată durata şederii pe „Insula iubirii“.

O altă surpriză, mai ales pentru trei dintre concurenţii bărbaţi, va sosi în dimineaţa următoare, prin prezenţa a trei ispite masculine care vor veni să le ia partenerele la micul dejun, fără ca ei să aibă parte de aceeaşi întâlnire cu ispitele feminine. Reacţiile celor rămaşi în cameră, în aşteptarea partenerelor, vor începe să trădeze deja nesiguranţă, iritare, teamă.

FOTO Antena 1

Evenimentele care se vor derula în primele ore petrecute pe tărâm thailandez, mai ales atunci când toţi concurenţii se vor reuni şi vor asista la defilarea ispitelor, vor fi deopotrivă de iubire, dar şi de furie, lacrimi, teamă, aroganţă, sarcasm, ironie, admiraţie sau vanitate. Acestea vor conduce la alte planuri şi strategii ale concurenţilor, pentru că cele făcute acasă par să nu se mai potrivească cu cele din Thailanda. 

„Nu uitaţi: tot ceea ce veţi face, toate acţiunile se vor vedea. Tot ceea ce vorbiţi se va auzi. Încrederea este pilonul principal al iubirii”, va fi ultimul sfat al prezentatorului Radu Vâlcan, când se va despărţi de concurente, înainte ca acestea să fie cazate pe insula feletor. 

„Of, ce greu e!“

Ceea ce în sezoanele trecute s-a întâmplat în zile sau săptămâni, atât ca trăiri cât şi ca acţiuni, acum se va întâmpla în decurs de ore. Întrebările ce stau pe buzele tuturor, „cum se pot întâmpla astfel de lucruri într-o emisiune”, „cum este posibil ca oamenii să trăiască atât de intens atâtea emoţii“ sau „cum se pot schimba oameni şi relaţii într-un mod atât de dramatic“, vor primi răspuns chiar de la concurenţi, aflaţi faţă în faţă cu propriile temeri sau dureri pe care credeau că doar cei de dinaintea lor le-au avut şi le-au trăit. „Aia e... eşti aici... Ţi se pare mişto când vezi la televizor“, va declara o concurentă, după ce va vedea defilarea ispitelor feminine. „Of, Doamne, ce greu e. Şi ştii cum ziceam acasă? E, dar ce să fie greu? Nu are ce...“, va concluziona altă concurentă, în prima seara despărţită de iubit.

FOTO Antena 1

„Eu ştiam că este greu. Ştiam. Eram conştientă că nu e un test uşor. Dar nu mă gândeam că e în halul ăsta... Mă gândeam că, Doamne iartă-mă, e un pic mai uşor... Dar e greu, nu e cum se vede la televizor“, va spune o altă concurentă. „Niciodată să nu spui niciodată”, va declara un concurent. „Nu regret absolut nimic“, este o altă mărturisire făcută pe insulă.

Care sunt noile cupluri şi poveştile lor de viaţă, ce anume se va întâmpla cu ei chiar din primele ore în Thailanda, cum va decide fiecare membru din cuplu să reacţioneze la despărţirea de partener, dar şi la prima ceremonie a focului sau prima alarmă de pe insula fetelor, telespectatorii vor afla luni şi marţi, de la ora 20.30, la „Temptation Island – Insula iubirii“, pe Antena 1.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online