Doina Gradea, audiată în Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Doina Gradea, va fi prezentă miercuri, după prânz, la audierea din Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Gradea a fost chemată de mai multe ori să discute cu membrii Comisiei despre neregulile constatate anul acesta de Curtea de Conturi, în urma auditului efectuat la instituţia pe care o conduce, însă nu a dat curs invitaţiei, scrie news.ro. 

Într-un răspuns transmis luni preşedintelui Comisiei, Gigel Ştirbu, şefa TVR a spus: „Vă aduc la cunoştinţă că voi fi prezentă la lucrările Comisiei împreună cu doamna Liliana Potecă, director al Departamentului Economic, şi cu doamna Roxana Ionescu, director al Departamentului Juridic din TVR”.

În raportul efectuat de Curtea de Conturi la Televiziunea Română au fost consemnate cinci abateri privind contracte de drepturi de autor pentru artişti, modificarea sursei de finanţare pentru Cerbul de Aur şi organigrama.

La finalul lunii februarie, Gigel Ştirbu a solicitat Curţii de Conturi a României un audit public extern pe 2018 la Societatea Română de Televiziune pornind de la cheltuielile pentru festivalul Cerbul de Aur de anul trecut şi remunerarea unora dintre colaboratori şi invitaţii permanenţi ai televiziunii publice.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online