Cine sunt actorii care vor juca în primul serial din România filmat integral cu telefonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii postului Happy Channel au anunţat numele protagoniştilor primului serial din România filmat integral cu telefonul mobil, „Când mama nu-i acasă“, producţie ce va avea premiera în această primăvară.

Carmen Tănase, Cristina Ciobănaşu, Vlad Gherman şi Rapha Tudor sunt patru dintre actorii ce vor juca în primul iSerial din România, „Când mama nu-i acasă“, realizat de Ruxandra Ion şi regizat de Radu Grigore. iSerialul „Când mama nu-i acasă“, realizat de Ruxandra Ion, va avea o abordare unică: o acoperire de 360 grade, fiind primul produs integrat pe toate platformele media - TV, online şi social media.

Carmen Tănase, celebră pentru rolurile din serialele de televiziune „Lacrimi de iubire“, „Iubire ca în filme“, „Inimă de ţigan“, „Regina“, „State de România“, „Moştenirea“ şi „Pariu cu viaţa“ şi totodată ambasadoare a postului Happy Channel, este foarte încântată să facă parte din distribuţia unui proiect inedit pe piaţa din România.

„Îmi face plăcere să revin pe platourile de filmare, de această dată în primul iSerial din România realizat de Ruxandra Ion, unde lucrez cu o echipă minunată de tineri entuziaşti. E fascinant cum evoluează tehologia şi ce poţi să creezi cu un telefon în zilele noastre. Ne revedem în curând la Happy Channel“, a declarat Carmen Tănase.

După rolurile din „Îngeraşii“, „Aniela“, „Iubire şi onoare“, „Pariu cu viaţa“ şi „O nouă viaţă“, Cristina Ciobănaşu revine pe micile ecrane cu rolul Mirunei. „Sunt foarte bucuroasă că fac parte din acest proiect ambiţios. Personajul meu este diferit de rolurile pe care le-am avut până acum şi e o adevărată provocare. Singurul punct comun dintre mine şi Miruna este pasiunea pentru muzică, în rest, suntem extrem de diferite. Deşi echipa este foarte mică, toată lumea este entuziasmată şi pasionată de subiectul acestui proiect şi cred că asta va fi cheia succesului. Abia aştept să văd reacţiile telespectatorilor noştri, care vor avea o mare surpriză“, spune Criss.

Vlad Gherman, care s-a făcut remarcat în proiectele de televiziune „Pariu cu viaţa“ şi „O nouă viaţă“, declară că este foarte fericit că face parte din distribuţia acestei noi producţii româneşti. „Sunt extrem de fericit. În luna februarie am sărbatorit nu doar ziua mea de naştere, ci şi începutul filmărilor noului proiect al Ruxandrei Ion care este, din nou, o premieră în România. Pentru prima oară veţi vedea un iSerial. Din punct de vedere al producţiei va fi ceva wow, iar din punct de vedere al poveştii nimic nu va dezamăgi. Doamna Ruxandra Ion a convocat cea mai tare echipă de actori, iar echipa de filmare este una tânară şi dornică să creeze cel mai tare proiect de televiziune de până acum. Personajul meu este total opusul meu, dar este o provocare pe care am acceptat-o fără ezitare. Nu vă pot spune mai multe acum, doar că mă numesc Victor“, povesteşte Vlad.

Rapha, coleg de breaslă cu Criss şi Vlad în emisiunea „Happy Day“, dar şi din în serialele „Pariu cu viaţa“ şi „O nouă viaţă“, se alătură şi el celui mai recent serial realizat de Ruxandra Ion şi echipa sa. „Mă bucură enorm faptul că lucrez la un proiect inedit, ce nu s-a mai făcut în România până acum. Este o mare provocare pentru echipă şi actori deoarece modul de filmare este diferit faţă de cel de până acum. De asemenea, eu si ceilalţi colegi tineri din distribuţie suntem şi în echipa de producţie. Rolul pe care îl joc este o surpriză plăcută pentru mine si abia aştept să intru în pielea personajului şi să ne întâlnim cu toţii pe micul ecran“, declară Rapha.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie