Asia Express 2024. Ce șanse are „cârcotașul” Mihai Găinușă la premiul de 30.000 de euro

0
Publicat:

Mihai Găinușă, cunoscut pentru aparițiile sale în emisiunea „Cronica Cârcotașilor”, face acum parte din competiția „Asia Express” 2024, unde continuă să își demonstreze abilitățile. 

Ce șanse are „cârcotașul” Mihai Găinușă la premiul de 30.000 de euro de la Asia Expres FOTO Arhivă

În această aventură inedită, el este susținut din fața televizorului de Oana Ioniță, fosta bebelușă de la „Cronica Cârcotașilor”, dar și fina lui de cununie. Aceasta a vorbit în exclusivitate pentru Click! despre calitățile lui Mihai Găinușă și șansele sale de a cuceri marele trofeu, în valoare de 30.000 de euro.

În competiție, Mihai Găinușă pare să se descurce foarte bine, demonstrând că poate face față provocărilor fizice. Totuși, partenera lui de echipă, Oana Paraschiv, a fost la un pas de a ceda, din cauza fobiei sale de lift.

Acest moment critic a fost gestionat cu calm de către Mihai, care știa despre această teamă a colegei sale de mult timp. Într-o situație dificilă, atunci când Oana era aproape de leșin, Găinușă a reușit să își păstreze calmul și să ducă echipa mai departe, depășind împreună proba complicată.

Blank, nu mai vedeam nimic! Am urcat scările, am reușit, ne-am descălțat la templu și bombă: lift. „Nu pot, nu pot! După ce că nu am aer…Nu pot! De obicei așa mi se întâmplă, mă ia teama, mă iau toate alea, mă ia cu leșin. Simțeam că nu pot să respir”, a povestit Oana Paraschiv, descriind un moment extrem de dificil pentru ea, dar pe care l-a depășit cu ajutorul lui Mihai.

Pe lângă provocările fizice, Mihai Găinușă a dezvăluit care este cea mai mare temere a sa în această competiție. Deși nu se teme de meniurile exotice sau de autostopul între localități, găsirea unui loc de cazare este cea mai mare îngrijorare a sa.

A început lucrul de care mă temeam cel mai mult, și anume goana după cazare, pentru că, pe primul loc în topul fricilor mele, înainte de plecarea în Asia Express, am pus găsirea cazării”, a declarat Mihai, încă din primele zile ale aventurii.

Oana Ioniță, mare susținătoare a lui Mihai Găinușă, a oferit câteva detalii despre punctele forte ale fostului său coleg și naș de cununie. Ea este convinsă că umorul și ironia lui Mihai îl vor ajuta să câștige simpatia publicului. „Nu știu câte șanse are Mihai Găinușă să intre în finală, la probele fizice, dar are mari șanse să ajungă la sufletul tuturor românilor, să fie pe placul tuturor. Îl văd crescând ca imagine, la acest concurs”, a spus Oana Ioniță.

Ea a adăugat că umorul și personalitatea naturală a lui Mihai Găinușă sunt armele sale cele mai puternice. „Poate aduna însă voturi cu ironia și cu umorul lui, acestea sunt punctele lui forte, care îl pot ajuta să și câștige concursul sau măcar să ajungă în finală. N-ai cum să nu-l îndrăgești, este natural. Îți vine să zâmbești numai când îl vezi!”, a declarat dansatoarea.

Pe lângă susținerea acordată nașului său, Oana Ioniță se ocupă și de propriile proiecte profesionale. După ce a renunțat la colaborarea cu „Cronica Cârcotașilor”, ea s-a concentrat pe școala sa de dans și pe un nou proiect media, propriul său podcast.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete