Tudor Gheorghe spune „Adio, doamnă“ pentru a doua oară, la cererea publicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La cererea publicului, Tudor Gheorghe va susţine spectacolul „Adio, doamnă” şi pe 26 octombrie

Tudor Gheorghe va susţine concertul „Adio, doamnă“, la Sala Palatului din Bucureşti, şi pe 26 noiembrie, începând cu ora 19.00, după ce biletele pentru prima reprezentaţie, care va avea loc pe 3 noiembrie, s-au epuizat.

„Doamna sunt, de fapt, doamnele. În vremurile actuale, în care vulgaritatea, agresivitatea şi mârlănia şi-au făcut loc din ce în ce mai tare, termenul de doamnă, în sensul nobil al cuvântului, se cere a fi folosit din ce în ce mai mult. Acest spectacol vrea să arate generaţiei acesteia debusolate că a fost o perioadă, în istoria României, când aveam în noi noţiunea de boierie“, spune Tudor Gheorghe.

Publicul, foarte receptiv, a demonstrat, chiar înainte de actul artistic, că vrea să simtă „boierimea“ vremurilor trecute. Ţinând cont de cât de repede s-au vândut biletele, spectacolul „Adio, doamnă“ pare a fi sortit succesului.

«Adio doamnă» are puţin şi din «Parfumele nebunelor dorinţi», care a avut un mare succes la public. De fapt, toate spectacolele marca Tudor Gheorghe au priză la public, însă, cu «Parfumele nebunelor dorinţi» am stabilit un record: peste 50 de reprezentaţii în trei luni. Cred că «Adio, doamnă» poatea avea o stagiune îndelungată Marius Hristescu, dirijor

Organizatorii evenimentul vor oferi celor care îşi achiziţionează bilete la categoriile Golden VIP şi VIP un CD cu Tudor Gheorghe, care le va fi oferit la intrarea în sala de spectacol.

Biletele pentru cel de-al doilea spectacol „Adio, doamnă“ au fost puse în vânzare la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe site-urile: bilete.ro, myticket.ro, bilet.ro şi fix7.ro.În funcţie de distanţa faţă de scenă, biletele pot fi achiziţionate la următoarele preţuri: 107 lei (Categoria IV), 147 de lei (Categoria III), 167 de lei (Categoria II), 197 de lei (Categoria I), 227 de lei (VIP) şi 247 (Golden VIP).

Pe maestrul Tudor Gheorghe, publicul îl poate vedea foarte rar la televizor la mai des pe scena Sălii Palatului, atunci când pregăteşte un spectacol atipic timpurilor în care trăim. Nu face parte din showbiz, ci este este un truditor pe tărâmul culturii, posturile de televiziune fiind în goană senzaţional şi vedete de carton care fac audienţă. În acest sens, Tudor Gheorghe mărturiseşte: „Publicul ia ce-i dai. Dacă nu păstrezi un anumit standard, publicul te uită repede. Cu cât cobori ştacheta mai jos, cu atât te uită mai repede. Tu trebuie să faci în aşa fel încât să-l ridici, nu să te cobori tu la nivelul lui. Ori, artiştii de astăzi, în general, aleg calea mai usoară“.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul