Imagini impresionante de la Acadelia: Delia a cântat suspendată la 7 metri şi a oferit momente emoţionante alături de familie. Ce mesaj a transmis la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delia a fost la înălţime, la propriu, în primul spectacol din seria „Acadelia“, de la Sala Palatului. Artista a cântat suspendată la o înălţime de 7 metri, a schimbat mai multe ţinute extravagante şi a oferit momente emoţionante alături de mama şi de sora ei, însărcinată pentru a doua oară.

Delia şi echipa sa au transformat Sala Palatului într-un regat al dulciurilor pentru primul show „Acadelia“. 

Cântăreaţa a deschis seara interpretând pentru prima dată live cea mai nouă piesă, „Acadele“, moment în care dintr-un tort imens amplasat pe scenă au ieşit zeci de dansatori. 

Publicul a fost luat prin surprindere şi când în mijlocul sălii au apărut acrobaţi şi uriaşi pe picioroange. Mai multe torturi şi-au luat zborul deasupra scenei, ridicate în aer cu ajutorul unor drone. 

Delia a schimbat mai multe ţinute extravagante, foarte colorate şi care au respectat tematica dulce a spectacolului. 

Unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii, înaintea căruia Delia a vorbit cât se poate de sincer despre perioada copilăriei şi pierderile resimţite odată cu maturizarea, a fost duetul alături de sora ei, Oana.

Cele două au cântat împreună piesa „Cine m-a făcut om mare“, timp în care Delia a mângâiat cu blândeţe burtica surorii ei, însărcinată cu al doilea copil. La finalul interpretării, pe scenă a apărut şi mama celor două, în braţe cu nepoţica Deliei, Jessie. Cele trei generaţii de femei au primit aplauze, iar Delia o îmbrăţişare lungă şi emoţionantă din partea mamei sale. 

Delia a cântat o parte a piesei „Gura ta“ suspendată la o înălţime de 7 metri. Curajoasă, Delia s-a şi răsucit în aer de mai multe ori, iar întregul moment artistic nu doar că i-a ieşit perfect, dar a şi lăsat sala cu respiraţia tăiată. 

   

Un număr de iluzionism, la finalul piesei „Du-te-mă“, a făcut ca artista să dispară de pe scenă... Pe toată durata piesei „Da, mamă“, Delia a părut „înghiţită“ de o pernă imensă, pe care a tot plutit. 

   

Nelipsiţi au fost şi invitaţii speciali, Nick, alături de care Delia a interpretat piesele „Vreau să plâng“ şi „Vino la mine“, şi Grasu XXL, cel cu care a lansat parodia „Despablito“, unul dintre hiturile acestei veri. 

Pe toată durata show-ului, Delia a transmis mai multe mesaje prin care a îndemnat publicul să-şi trăiască viaţa exact aşa cum îşi doreşte, independent de reguli şi norme. Artista, cunoscută pentru faptul că este o gurmandă, şi-a încheiat spectacolul cu următoarele cuvinte: „Mâncaţi cât vreţi, doamnelor! Puneţi pe voi! Aveţi dreptul!“

Pe lângă prestaţia artistică ireproşabilă a Deliei şi a tuturor celor implicaţi în povestea muzicală spusă pe scenă, strălucirea show-ului „Acadelia“ a fost asigurată şi de aparate laser de mare putere, de cei 130 de metri pătraţi de ecran led şi de cele peste 300 de aparate de lumină inteligentă. Jocurile de lumini şi umbre, efectele 3D şi grafica show-ului au fost în sine momente artistice impresionante. Totul a respectat conceptul show-ului, inclusiv confetti, care au fost în formă de acadele. 

Astăzi şi mâine, 15 şi 16 noiembrie, Delia continuă seria concertelor „Acadelia“ de la Sala Palatului cu noi surprize. Biletele s-au epuizat atât pentru reprezentaţia de astăzi, cât şi pentru cea de mâine. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie