Ce au făcut membrii trupei Depeche Mode în ziua concertului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Depeche Mode a sosit marţi în România, iar în această seară va susţine un concert pe Arena Naţională din Bucureşti, inclus în cel mai recent turneu al trupei, „Delta Machine“. În ziua spectacolului, membrii trupei s-au relaxat fie în camera de hotel, fie făcând sport.

Sosiţi în Bucureşti pentru a doua oară, Dave Gahan, Andrew Fletcher şi Martin Gore s-au relaxat cum au ştiut ei mai bine. În timp ce Gahan, solistul trupei, a ales să rămână în comfortul camerei sale de hotel cu perdele negre şi groase, pentru a se odihni cât mai bine, colegul său de trupă, Martin Fletcher a preferat să facă puţină mişcare într-unul dintre cele mai frumoase parcuri bucureştene, Parcul Carol.

Însoţit de o gardă de corp pe bicicletă, Gore şi-a făcut programul zilnic de jogging. După patru ture de parc, acesta s-a retras în maşina pusă la dispoziţie de organizatori, relatează cancan.ro.

Cazati la hotelul JW Marriott, membrii trupei au vizitat şi clubul de fitness World Class at the Grand. Atât marţi, cât şi miercuri, aceştia şi–au desfăşurat programul obişnuit de antrenament în sala de fitness şi s-au relaxat cu masaje somatice. Artiştii britanici au fost foarte sociabili, au făcut poze şi au împărţit autografe, după cum au precizat membrii staffului clubului.

Andrew Fletcher s-a bucurat însă şi de mici plăceri „vinovate“, astfel că a stat la o bere cu echipa Depeche Mode, la barul hotelului. Din când în când, acesta mai ieşea în faţa hotelului la o ţigară.

Trupa va părăsi Bucureştiul mâine, următoarea destinaţie fiind Istanbul.


Citeşte toate materialele despre concertul Depeche Mode din Bucureşi

FOTO VIDEO Concert Depeche Mode: a doua oară nu te mai înfioară

Cel de-al doilea concert Depeche Mode în România nu a mai trezit entuziasmul din 2006, când trupa a cântat pentru prima oară la Bucureşti, în faţa unui stadion plin de fani în extaz. Concertul susţinut miercuri seara, pe Arena Naţională, nu a mai adunat nici un public atât de numeros, unii spectatori plecând înainte de bis.

VIDEO Playlistul concertului Depeche Mode la Bucureşti

Mai sunt doar câteva ore până va începe unul dintre cele mai aşteptate concerte din acest an. Spectacolul de promovare a albumului „Delta Machine“ va aduce publicului atât piesele noi ale trupei, cât şi hiturile vechi, după cum arată playlistul.

VIDEO Depeche Mode: Băieţii care au grăbit moda

În 1981, nişte băieţi şi sintetizatoarele lor fermecate băteau la porţile celebrităţii. Aproape 12 ani mai târziu, trupa acelor băieţi era sinonimă cu istoria unui gen muzical: genul „Depeche Mode“.

FOTO VIDEO Amintiri de depeşar: cum şi-a trăit tinereţea generaţia anilor ’90

Blugii nu mai sunt largi şi nici nu mai au desenat cu pixul un trandafir roşu, părul nu mai e retezat la nivelul urechilor (sau nu prea mai e deloc), bocancii cu blacheuri metalice au ieşit de mult din modă, pentru că, nu-i aşa, moda e grăbită. Dar ei, fanii, vor fi astăzi acolo, vor umple Arena Naţională şi vor cânta la unison cu glasuri de depeşari.

Peste 300 de jandarmi vor fi mobilizaţi la concertul trupei „Depeche Mode“ de pe „Arena Naţională“

Peste 300 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la concertul trupei „Depeche Mode“ care va avea loc miercuri, între orele 19.45-23.00, pe stadionul „Arena Naţională“. Brigada Rutieră de Poliţie nu a anunţat restricţii în trafic.

Trupa Depeche Mode a ajuns în România

Membrii formaţiei britanice au sosit marţi după-amiază pe aeroportul Henri Coandă, cu o aeronavă privată. Până mâine seară, artiştii vor pune la punct ultimele detalii ale concertului pe care îl vor susţine pe Arena Naţională.

FOTO Cum arată megascena unică în lume pe care vor cânta cei de la Depeche Mode

Pe Arena Naţională este forfotă mare deoarece pregătirile pentru concertul Depeche Mode, de miercuri, sunt pe ultima sută de metri. Scena unică în lume este montată pe gazonul stadionului, urmând să fie puse la punct ultimele detalii tehnice, înainte de marea întâlnire dintre trupă şi artişti.

Concertul Depeche Mode: 12 tiruri, 5 autocare şi peste 2000 de angajaţi în echipa de organizare

Mai sunt cinci zile până când Dave Gahan, Martin Gore si Andy Fletcher vor susţine concertul de la Arena Naţională. Acesta va fi un eveniment superlativ atât pe scenă, cât şi în culise, după cum arată şi datele oficiale.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile