VIDEO „Hobbitul“ revine în România vineri, 13 decembrie. A doua parte a trilogiei are premiera în cinematografe
0„Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“, a doua parte a trilogiei „Hobbitul“, regizată de Peter Jackson, va avea premiera în cinematografele din România pe 13 decembrie.
Pelicula continuă aventurile lui Bilbo Baggins (Martin Freeman) pe parcursul călătoriei alături de vrăjitorul Gandalf (Ian McKellen) şi cei 13 gnomi, conduşi de Thorin Oakenshield (Richard Armitage), în misiunea lor de a recuceri Regatul Pierdut, Erebor, de la fiorosul dragon Smaug. Bilbo şi însoţitorii săi trebuie să înfrunte numeroase primejdii şi să parcurgă teritorii ostile, pentru a ţine piept, în final, dragonului Smaug (a cărui voce este redată de Benedict Cumberbatch).
„Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“ este a doua parte a trilogiei pe care Peter Jackson a dezvoltat-o plecând de la romanul „The Hobbit" publicat de J. R. R. Tolkien în 1937. Este unul dintre cele mai aşteptate filme ale sfârşitului de an şi un candidat serios la Oscar.
De altfel, publicaţia de specialitate „Hollywood Reporter“ notează că cea de-a doua parte a trilogiei este mult mai bună decât prima.
„Hobbitul: Dezolarea lui Smaug“, care trebuia iniţial să fie regizat de mexicanul Guillermo del Toro, este realizat de cineastul Peter Jackson şi îi are în distribuţie, printre alţii, pe Ian McKellen şi Martin Freeman. În peliculă apar şi personaje noi: Orlando Bloom, care joacă rolul elfului Legolas, şi Evangeline Lilly, care îşi face debutul în franciză în rolul elfei Tauriel. Acţiunea este plasată cu 60 de ani înainte de cea din „Stăpînul Inelelor“, o trilogie cu care Peter Jackson a făcut istorie.
Cel de-al treilea şi totodată ultimul film al francizei, intitulat „The Hobbit: There and Back Again“, va fi lansat pe 17 decembrie 2014.