„Argo“, atacat de parlamentarii din Noua Zeelandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Affleck e contestat pentru modul în care a prezentat evenimentele istorice

Pelicula distinsă cu trei premii Oscar şi trei Globuri de Aur a fost criticată pentru că scenariul a deformat realitatea, sugerând că reprezentanţii ambasadei neozeelandeze au refuzat să-i protejeze pe diplomaţii americani în timpul atentatelor din Iran.

La doar câteva săptămâni după ce autorităţile iraniene i-au ameninţat pe producătorii filmului că îi vor da în judecată, întrucât „Argo“ a prejudiciat imaginea Teheranului, filmul regizat de Ben Affleck este implicat într-un nou conflict. Politicienii din Noua Zeelandă sunt nemulţumiţi de modul eronat în care Affleck a reflectat realitatea politică.

„Este o punere în scenă eronată şi diabolică a acţiunilor curajoase ale diplomaţilor neozeelandezi“, a declarat politicianul Winston Peters, citat de contactmusic.com. Principala nemulţumire a parlamentarului este că scenariul îi discreditează poporul, lăsând impresia că ei sunt „nişte laşi“. Complementar, Parlamentul a votat o moţiune prin care a declarat că „Argo“ nu prezintă faptele aşa cum s-au întâmplat în realitate.

Potrivit Associated Press, nemulţumirea locuitorilor din insulele Oceanului Pacific derivă de la faptul că, de fapt, diplomaţii de la ambasada Noii Zeelande în Iran le-au oferit cazare, mâncare şi transport, când americanii au plecat cu agentul CIA Tony Mendez, interpretat în film chiar de Ben Affleck.

În ciuda contestaţiilor, regizorul şi actorul distins cu multiple trofee a explicat că rolul meseriei sale nu este de a reda realitatea cu acurateţe. „Atunci când realizezi un film istoric, eşti nevoit să faci alegeri creative  pe care trebuie să le inserezi în poveste“, a explicat Affleck.

John Key, premierul neozeelandez, a ajuns la o concluzie. „Noua Zeelandă a fost o ţară care a încercat întotdeauna să-i ajute pe ceilalţi, dar, până la urmă, acesta este Hollywood-ul şi ei fac filmele“, a spus prim-ministrul.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice