„Căsnicia e un sicriu, iar fiecare copil, o scândură“. Replici comice din „Familia Simpson“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă prin râs se îndreaptă moravurile, din decembrie '89 până acum, serialul de animaţie a prezentat poveşti inspirate din contextul american, prin care a reuşit să parodieze cultura, societatea, dar şi slăbiciunile umane. Comice sau revoltătoare, discuţiile personajelor au rolul de a detensiona atmosfera şi de a reflecta realităţile cotidiene.

 
În cele peste 20 de sezoane, „Familia Simpson“ şi-a convins auditoriul prin umor, cinism şi poveştile verosimile, clasice. Revista „Complex“ a adunat câteva fraze memorabile din serialul american de animaţie.

Ideile tale mă intrigă şi mi-aş dori să mă abonez la newsletterul tău“, se gândeşte Homer în episodul „Mountain of Madness“ (1997). Cel ce rosteşte aceste cuvinte riscă să-şi persifleze interlocutorul ori să-i complimenteze inteligenţa.

Nu mă pune să alerg. M-am îndopat cu ciocolată“ a spus Üter Zorker în episodul „Lisa on Ice“ (1994). Replica e o scuză bună pentru a sări peste antrenamentul de la sala de sport.

Ţi-ai dat toată silinţa şi ai eşuat lamentabil. Lecţia e să nu încerci niciodată“, a conchis Homer în „Burns’ Heir“ (1994). Deşi aparent greşit şi hilar, raţionamentul poate fi un îndemn pentru a iniţia acţiunile cu mai multă încredere şi determinare de a reuşi.

Singurătatea şi cheeseburgerii sunt o combinaţie periculoasă“, a constatat Comic Book Guy (CBG), cunoscut şi cu numele de Jeff Albertson. Asocierea din „My Sister, My Sitter“ (1997) poate fi privită şi ca un raport cauză-efect, atunci când mâncare devine un stimul compensatoriu pentru singurătate.

Ce rost are să mai ieşim din casă? Oricum o să ne întoarcem“, a comentat  Homer în „Scenes from the Class Struggle in Springfield“ (1996). Amuzantă, replica poate fi folosită atunci când activităţile din afara gospodăriei (de exemplu, distracţiile din club) nu sunt atât de interesante precum cele din sânul familiei (precum vizionarea unui film în tihnă).

Căsnicia e ca un sicriu, iar fiecare copil, câte o scândură“, a zis Homer în episodul „How I Spent My Strummer Vacation“ (2002). Deşi nu încurajează viaţa de familie şi creşterea demografică, afirmaţia poate reflecta viziunea sinceră a unui partener care se sufocă în căminul conjugal.

Nu pot să-ţi promit că o să încerc, dar am să încerc să încerc“, s-a scuzat Bart în „The Canine Mutiny“ (1997). Aceste cuvinte au rolul de a diminua aşteptările celorlalţi şi de a anticipa un posibil eşec.

Ai nevoie de doi ca să minţi: unul care să mintă şi altul care să asculte“, a analizat Homer în „Colonel Homer“ (1992). Justificarea sa este o formă de a împărţi responsabilitatea la doi, atunci când interlocutorul îşi dă seama că e minţit.     

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta