Vlad Teohari, a cărui candidatură la alegerile parlamentare a fost invalidată de către USR, contestă în instanţă lista de candidaţi pentru Diaspora a USR PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Tohari, a cărui candidatură la alegerile parlamentare a fost invalidată de către USR, contestă în instanţă lista de candidaţi pentru Diaspora a USR PLUS. Avocatul său, Dumitru Dobrev, a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie faţă de lista de candidaturi pentru diaspora, invocând incălcarea mai multor drepturi şi faptul că a fost discriminat.

Avocatul Dumitru Dobrev, care îl reprezintă pe Vlad Teohari, a transmis, sâmbătă, că acesta a  câştigat alegerile interne în filiala USR Diaspora, fiind ales pe locul 1 pe lista pentru Camera Deputaţilor, dar candidatura sa a fost invalidată de USR cu mai puţin de 48 de ore înaintea datei limită de depunere a listelor de candidaturi la Biroul Electoral de Circumscripţie.

”Lui Vlad Teohari i s-a încălcat dreptul de a fi ales, dreptul la apărare şi a fost discriminat faţă de numeroşi alţi colegi, cosemnatari ai aceleiaşi scrisori ce i se impută, care au putut candida în alegerile locale din 27 septembrie. În plus, Comisia Naţională de Arbitraj a USR a depăşit cu 20 de zile termenul regulamentar până la care se putea pronunţa pe validitatea candidaturii lui Vlad şi l-a considerat lipsit de integritate pentru o chestiune ce ţine strict de libertatea de exprimare. Azi, ca avocat al lui Vlad Teohari, am depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie faţă de lista de candidaturi pentru diaspora, la Camera Deputaţilor, a USR PLUS. Mi-am dat demisia din Biroul Naţional al USR şi îl voi apăra pe Vlad până la capăt pentru a-şi găsi dreptatea”, a declarat Dumitru Dobrev.

”Să ţi se pună eticheta de neintegritate din partea unui grup de 7 oameni, iar aceasta să reprezinte poziţia unui partid care luptă pentru decenţă şi pentru care te-ai zbătut pentru idealuri timp de 4 ani, e cel puţin frustrant, ca să nu zic dureros şi distructiv. Ceea ce s-a întâmplat luni este o nedreptate crasă la adresa democraţiei interne din partidul nostru. Un partid care din 2016 şi-a câştigat reputaţia prin munca fiecărui membru că luptă împotriva abuzurilor şi pentru meritocraţie sau transparenţă, m-a declarat neintegru pentru că am aderat la o scrisoare în 2019 în care semnalam derapajele conducerii actuale, fără să am măcar dreptul la apărare sau să fiu informat oficial înainte de discutarea cazului. Am fost unul dintre zecile, sau chiar sutele de membri semnatari ai acelei scrisori. Biroul Naţional, cu 13 voturi din 25 a acceptat avizul negativ al Comisiei de Arbitraj şi a invalidat candidatura mea chiar dacă, în aceeaşi şedinţă, a validat o altă persoană în aceeaşi situaţie”, a transmis, la rândul său, Vlad Teohari.

Acesta a adăugat că îşi va apăra drepturile pe toate căile legale pe care le are la dispoziţie.

În 28 septembrie, Vlad Teohari scria pe Facebook: ”Vă mulţumesc pentru încredere! S-au încheiat alegerile interne pentru Parlamentul României în USRPLUS Diaspora, unde am reuşit să câştig încrederea colegilor. Este o adevarată onoare să am şansa să vă reprezint. Îmi doresc să mulţumesc echipei de campanie care şi-a investit timpul într-un mod atât de generos şi să felicit comisia organizatorică, precum şi pe toţi candidaţii”.

Candidatura lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare, susţinută de USR PLUS Diaspora, a fost invalidată de Biroul Naţional în urma unui aviz negativ de integritate dat de Comisia de arbitraj a partidului după ce acesta a semnat anul trecut o scrisoare deschisă iniţiată de Mihai Goţiu şi în care peste 100 de membri USR reclamau execuţiile din partid.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG