Tuţuianu: Ar fi sinucidere politică pentru PSD o nouă schimbare de guvern. Nu sunt de acord să sacrificăm partidul pentru ambiţiile personale ale unor lideri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu are un mesaj tranşant pentru preşedintele PSD Liviu Drganea: „Nu sunt de acord să sacrificăm partidul şi guvernarea pentru răfuielile şi ambiţiile personale ale unor lideri!“. Ţuţuianu, aflat la cuţite cu Dragnea, susţine că demisia premierului sau o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern ar fi o dovadă de inconştienţă.

„Nu este stilul meu să mă exprim pe teme importante pentru #PSD prin postări pe pagina de facebook, dar momentul mă obligă.

Am luat act de intenţia convocării şedinţei Comitetului Executiv Naţional pentru ziua de luni, 15.01.2018, la cererea mai multor lideri ai partidului. În acest sens, fac şi eu următoarele precizări:

1. Sunt îngrijorat cu privire la evoluţiile interne din partid şi cred că ne aflăm într-un moment de răscruce. Performanţele economice înregistrate în anul 2017, creşterile de salarii şi pensii şi alte lucruri bune ale guvernării au fost, în bună parte, anulate de conflictul intern.

2. Consiliile Judeţene, primarii, oamenii din judeţe au nevoie de un guvern care să le sprijine proiectele. #România are nevoie de stabilitate pentru a continua să se dezvolte. Oamenii aşteaptă de la noi rezultate, locuri de muncă mai bine plătite, autostrăzi, şcoli, spitale etc. Nu cred că putem să o luăm mereu de la capăt din 6 în 6 luni.

3. Ar fi sinucidere politică pentru Partidul Social Democrat o nouă schimbare de guvern. O demisie a Primului Ministru sau o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului guvern ar duce partidul din nou la mâna preşedintelui Iohannis (pentru desemnarea premierului) şi la un vot în Parlament, ambele situaţii creatoare de incertitudini. De aceea, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să conştientizăm gravele prejudicii de imagine pe care le poate înregistra partidul, precum şi riscul aruncării ţării în instabilitate politică. Este datoria noastră să fim lucizi.

4. Trebuie să strângem rândurile, să analizăm care este cea mai bună soluţie pe baza unei decizii colective şi democratice, făcând apel la toţi oamenii competenţi care pot da un plus actului de guvernare. Nu sunt de acord să sacrificăm partidul şi guvernarea pentru răfuielile şi ambiţiile personale ale unor lideri!

5. Am fost şi rămân un om de partid. Militez pentru unitatea acestuia, diversitatea de opinii şi pentru luarea deciziilor în structurile statutare“, a scris Adrian Ţuţuianu pe Facebook. 

Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că e „foarte probabil“ ca preşedintele PSD Liviu Dragnea să convoce luni Comitetul Executiv al PSD pentru a tranşa soarta premierului Mihai Tudose. Surse politice au declarat pentru hotnews.ro că Dragnea îi va cere demisia premierului, în condiţiile în care are majoritate în CEX, forul extins de conducere al PSD.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate