Sorin Roşca Stănescu: „Miniştrii PNL nu trebuie să deţină funcţii de conducere în partid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Roşca Stănescu

Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu consideră că PNL ar trebui să ia o decizie politică la congresul din februarie, prin care să interzică miniştrilor formaţiunii politice să nu deţină funcţii de conducere în partid cât timp se află în fruntea unui minister.

„Pentru PNL, care urmează să aibă şi un congres prin care îşi va stabili politica pe termen lung, ar fi nu numai vitală, dar şi oportună o decizie politică majoră. Aceea ca miniştrii săi fie să nu deţină deloc funcţii de conducere în partid, pentru a nu putea decide atitudinea parlamentarilor, fie, în măsura în care vor deţine asemenea funcţii, să se autosuspende sau să fie suspendaţi pe toată durata mandatului”, a scris vineri Roşca Stănescu pe blogul său.

Jurnalistul consideră că „într-o democraţie puternică, cum ar putea fi acum cea din România, şi într-un stat de drept care se respectă, respectând autoritatea instituţiilor sale fundamentale, Parlamentul trebuie să deţină rolul principal nu numai de legiuitor, ci şi de control”.

„Indiferent cât de puternică este majoritatea sau poate tocmai fiindcă este foarte puternică, Parlamentul va fi pur şi simplu un instrument castrat, dacă el se va afla, într-o formă sau alta, sub controlul Executivului şi dacă nu se va întâmpla invers”, mai susţine liberalul.

Senatorul susţine că niciun guvern nu s-a bucurat de o majoritate puternică, cu mici excepţii.  „Nu de puţine ori a ajuns în situaţia de a umili Parlamentul, promovând în exces ordonanţe de urgenţă, asumări de răspundere sau pervertind actele normative prin intermediul aşa-numitelor norme de aplicare. La rândul său, Parlamentul, ma refer desigur la fragilele majorităţi, nu a putut să-şi exercite într-un mod satisfăcător funcţia legislativă şi a abandonat în totalitate celălalt atribut de control asupra actului de guvernare”, a mai scris liberalul pe blog.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."